Experiența lui Tiberiu Olah, un târgumureșean prezent la toate meciurile de fotbal… peste tot în lume!

 

Tiberiu Olah este un târgumureșean pasionat de sport. Și nu numai că e pasionat, dar pasiunea lui merge până-ntr-acolo încât este prezent la toate meciurile importante ale României sau ale… echipelor europene. Ultima oprire a fost în Rusia, la Soci…

Îl vom lăsa pe Tiberiu Olah să ne împărtășească experiența lui din ultima călătorie „sportivă”…

 

 

„Nu credeam că o să ajung în Rusia,…

 

…nu neapărat distanța mă speria, ci faptul că am crezut că  va fi un Campionat Mondial nereușit, fără suporteri și cu risc ridicat de atentate teroriste.

Dar văzând la televizor meciurile, atmosfera fierbinte și organizarea ce părea bună, am zis că trebuie să ajung și acolo, chiar dacă doar pentru un meci.

Am ales Portugalia-Uruguay pentru orașul Soci și pentru faptul că naționala noastră, România lipsea. Mi-am zis să fiu suporter măcar la o echipă europeană împotriva uneia din America de Sud.

Obținerea vizei, care de fapt pe perioada C.M. e un fan ID, a durat cam două minute. O poză tip pașaport, seria unui bilet de meci și copia pașaportului le trimiți la Ambasada României din București pe mail și tot de acolo îți vine fan ID-ul cu care poți intra și ieși din Rusia de câte ori vrei, pe perioada asta, plus că poți călători în preziua meciurilor și după meciuri în orice oraș gratuit cu transportul în comun.

Până la Soci am ajuns pe cel mai lung traseu, Debrecen-Moscova, cu Wizz Air, prețul biletului fiind cam cât al unui bilet de maxi taxi Tîrgu Mureș-București. De acolo, Aeroflot până la Soci, unde pe Aeroport m-a întâmpinat o vedere superbă la Marea Neagră, căldură de 32 de grade și cam 55 de taximetriști „pirați”, între ei și o „babuska” de 65 de ani, care oferă transport în oraș între 5 și 10 dolari. Aleg femeia bătrână, care nu vorbește o boabă engleza, conduce ca un prahovean pe traseul Câmpina-Ploiești, iar la hotel am ajuns cu GPS-ul de pe telefonul meu, altfel probabil și acum am fi pe traseu. Hotelul era pe malul marii, unde am văzut cam ce vedeai pe la noi în anii ˊ90. „Restaurante împinge tava” gen Spring Time, cu prețuri totuși destul de piperate. Pe plajă însă se cam termină feeling-ul autohton. Nu vezi nici un vânzător ambulant (poate n-au nămol de Techirghiol), o curățenie impecabilă și panouri ce interzic fumatul și consumarea băuturilor alcoolice pe plajă. Și toată lumea se RESPECTĂ. Așa cum aveam să văd pe tot parcursul șederii, respectul este foarte mare pentru uniformă, de la poliție până la un simplu agent de pază. Plaja e cu pietre, valuri foarte mari și o apă incredibil de caldă. Seara în drumul spre stadion am împărțit taxiul cu o pereche din Uruguay. Mă surprinde că n-au bilet și când ofer numărul de telefon al unei cunoștințe din Rusia, care și mie mi-a cumpărat biletul, ei zic că mai mult de 100 de dolari nu dau pe bilet. Adică sub prețul oficial. Inițial cred că oamenii ori nu vor să intre la meci, ori sunt foarte zgârciți, dar ajungând la stadion văd că au dreptate. Sute de bilete de vânzare la negru, dar nu numai de la bișnițari. Oameni simpli vând biletul pe care l-au achiziționat probabil pentru a câștiga un ban în plus, dar nu le-a ieșit. Iar pentru omul de rând din Rusia și o sută de dolari înseamnă foarte mult, mai ales că în Rusia, la fiecare terasă, magazin, brutărie, merge meciul pe un ecran mare. Iar o bere la supermarket costă cam 1,5 lei, iar sticla de votcă cam 8 lei… Calculați. Parcul olimpic din Soci e cam cât cartierul Tudor din Tîrgu Mureș și parcă ești într-un film Science Fiction. Clădiri ultramoderne, fântână arteziană care cântă, hotel ce își schimbă luminile la fiecare minut și din megafoane tot timpul „curg” instrucțiuni în limbile rusă și engleză. Se vinde bere Bud cu alcool și totuși nu vezi pe nimeni beat sau plimbându-se cu paharul în mână, ci se consumă numai pe terase amenajate.

Intrarea pe stadion se face în 4 minute. În timpul acesta treci de 3 filtre și de un turnichet unde e scanat biletul. Îmi aduc aminte de finala Europa League de la București, unde am stat 30 de minute la intrare. Și înjură toată lumea.

Pe stadion fumatul e strict interzis. Nici locuri amenajate nu sunt. Mă infiltrez între suporterii portughezi – „Hai Europa!”, dacă „Hai România!” nu se poate, dar meciul e al sud-americanilor. Par mai buni, mai motivați. Și câștigă, pe merit. După meci, nu mai găsim taxiuri, suntem îndrumați de voluntari tineri spre gara olimpică Soci, de unde trenuri ultramoderne ne duc spre oraș. Cum am mai scris, totul e gratuit și fără aglomerație. Drumul spre casă l-am făcut prin Georgia, la București, că e și mai ieftin, și mai scurt, trebuind doar să traversezi Marea Neagră. Dar despre asta poate altădată…”.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.