„EXPONATUL LUNII” decembrie este striga

Proiectul „Exponatul lunii”, demarat în premieră de Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș, continuă și în luna decembrie, publicul  având ocazia să admire un nou exponat din patrimoniului muzeal, conservat în depozitele  științifice.

Vedeta lunii decembrie 2017 este striga (Tyto alba), o specie aparținând familiei Strigidae, care este ocrotită prin lege.

Exemplarul este un mascul, naturalizat și expus într-o mini-dioramă care sugerează mediul de viață al speciei. A intrat în patrimoniul muzeului în data de 20 ianuarie 2003, fiind colectat de către domnul Kiss Sándor și preparat de către domnul restaurator Szombath Zoltán.

Publicul interesat poate afla detalii despre această pasăre, la sediul Secției de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș din Târgu-Mureș, de pe strada Horea nr. 24, pe tot parcursul lunii decembrie 2017.

Vă așteptăm cu drag!

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.