Fabrica de PAL, din nou în dezbatere

Fabrica de PAL, din nou în dezbatere

dezbatere kastamonu reghin mediuReprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului şi ai Gărzii de Mediu au participat joi la o dezbaterea publică pe tema fabricii de pal care funcţionează la Reghin. La întâlnire au fost prezenţi şi reprezentanţi ai investitorului, dar şi ai societăţii civile.

Timp de peste două ore, în incinta Casei de Cultură circa 300 de oameni au participat la discuţii pe baza datelor tehnice prezentate de agentul economic şi a precizărilor făcute de şeful Agenţiei de Protecţie a Mediului Mureş Dănuţ Ştefănescu.

Proiectul va fi pe site

În această fază, a spus şeful APM Mureş, se analizează documentele care au fost depuse pentru obţinerea autorizaţiei integrate de Mediu după care se vor analiza toate plângerile şi propunerile făcute de reghineni în legătură cu obiectivul aflat în dezbatere.

Va urma realizarea proiectului autorizaţiei integrate de Mediu care va fi înaintat şi la Agenţia Naţională pentru Protecția Mediului pentru o verificare, apoi, în şedinţa de avizare, se va lua decizia de emitere a autorizaţiei. Acest proiect se va afla pe site-ul Agenţiei, iar timp de 30 de zile el va putea fi analizat şi comentat, urmând să fie emisă autorizaţia de mediu integrată pentru fabrica de PAL.

La un moment dat, în timpul discuției, spiritele s-au încins, unii participanţi nelăsându-se convinşi că fabrica nu poluează la ora actuală. Discuţiile au durat mai bine de două ore şi jumătate, iar oficialii Ministerului Mediului au subliniat că toate aspectele discutate vor fi luate în considerate pentru etapele următoare privind investiţia.

Emeșe Ardelean

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.