Fascinanta lume a fluturilor tropicali, la Papiu

Morpho anaxibia (1)Joi, 30. 10. 2014, elevi, profesori şi pasionaţi de fluturi sunt aşteptaţi la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” Tîrgu-Mureş, pentru a vizita o superbă expoziţie de fluturi tropicali. Mai multe detalii, aflaţi în continuare chiar de la organizatorii expoziţiei.

Ideea noastră de a realiza o expoziţie de insecte în incinta Colegiului Naţional ,,Alexandru Papiu Ilarian” este pe cale de a mai face un pas înainte, prin adăugarea la colecţia de insecte coleoptere şi lepidoptere deja existentă, a unor fluturi tropicali deosebiţi.
Fluturii tropicali constituie mândria oricărei colecţii de entomologie datorită dimensiunilor şi al coloritului, care-i fac deosebit de expresivi.
Ei provin din zonele calde ale globului, unde pădurile ecuatoriale sunt pline de plante verzi pe parcursul întregului an, necesare dezvoltării larvare şi împerecherii adulţilor.
Amazonul şi afluenţii săi adăpostesc cea mai mare pădure ecuatorială de lume, jungla amazoniană, unde dealtfel sunt întâlnite şi cele mai numeroase specii de plante şi animale. Aceste păduri veşnic verzi, sunt casa unor fluturi deosebiţi, fluturii din genul Morpho, care se recunosc după culoarea albastră metalizată a părţii superioare a aripilor. Aceşti fluturi sunt întruchiparea dragostei, numele lor venind de la zeiţa Afrodita, zeiţa iubirii, la greci.
Morpho achilles amazonicus se remarcă prin cele două benzi albastre verticale pe amblele perechi de aripi. Larvele trăiesc pe lianele care atârnă din arborii uriaşi. Morpho anaxibia este în întregime albastru şi trăieşte în sudul Braziliei, unde poate fi întâlnit doar 30 de zile pe an, de la sfârşitul lunii ianuarie şi până spre sfârşitul lunii februarie. Femelele sunt rare, iar larvele se hrănesc cu variate frunze de plante. Morpho aega, deşi sensibil mai mic, are aceeaşi culoare albastră metalizată a aripilor ca şi specia precedentă. Are un areal larg de răspândire şi larvele se hrănesc cu plante graminee.
Tot în aceste păduri luxuriante trăiesc fluturii din genul Caligo, fluturi mari, cu aripi rotunjite. Un fluture spectaculos în colecţia noastră este Caligo memnon, sau fluturele bufniţă. Este numit aşa datorită unor oceli mari din solzi care sunt situaţi pe faţa ventrală a aripilor posterioare, şi care au rolul în a deruta păsările insectivore.
Trecând în Asia, din pădurile ecuatoriale ale continentului ne-au sosit câteva specii deosebit de frumoase. Astfel, Trogonoptera brookiana, este un fluture mare, elegant datorită aripilor anterioare alungite. Numeroase pete verzi împodobesc aripile. Ele îşi schimbă culoarea când fluturele este privit dintr-un anumit unghi. Răspândirea speciei este largă, din Thailanda, până la insulele izolate din Oceanul Pacific. Numeroase specii de fluturi aspectuoşi din genul Papilio sunt prezente în expoziţile, unele cu desene foarte elaborate ale aripilor posterioare, precum Papilio memnon, Papilio dardanus, Papilio polites. La majoritatea speciior predomină petele albe şi roşii pe fondul negru al aripilor,
Deschiderea expoziţiei se va realiza în data de joi, 30. 10. 2014, orele 9:30. Sala festivă a Colegiului Naţional ,,Alexandru Papiu Ilarian” va fi cu acest prilej gazda unei sesiuni de referate şi prezentări ale elevilor colegiului, pe tema fluturilor tropicali din colecţie, eveniment la care sunt invitaţi să participe elevi şi profesori de biologie, iubitori de natură.
Ne face plăcere să credem că munca profesorilor şi elevilor de a realiza o colecţie ştiinţifică entomologică în incinta colegiului nostru, va atrage elevii pasionaţi înspre studiul ştiinţelor naturii, în particular a biologiei.
Dorim ca această colecţie să fie extinsă în anii următori, spre bucuria celor care vor dori să o vadă, elevi din colegiu sau din alte unităţi şcolare.

Prof. dr. Petru Vasile Istrate
Prof. Cristina Băra

print

Share