Faza Națională a competiției Business Plan are loc vineri la Târgu Mureș

Competiţia Business Plan, faza națíonală, ajunsă la cea de-a IX a ediţie, se va desfăşura în data de 12 mai 2017, h 10, la Palatul Culturii, Tg. Mureş.

Competiţia este înscrisă în Calendarul competiţiilor şcolare, aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin OMEN nr. 3248/14.02.2017, şi este organizată cu sprijinul:
Ministerului Educației Naționale,
Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic,
Inspectoratului Școlar Judeţean Mureş şi
Colegiului Economic Transilvania, Tg. Mureş.

Competiţia are ca scop dezvoltarea competenţelor antreprenoriale ale elevilor, şi constă în prezentarea de către elevii implicaţi, a unor planuri de afaceri ale firmelor de exerciţiu. Planurile de afaceri elaborate reprezintă rezultatul formării în firma de exerciţiu, formare care contribuie la:
dezvoltarea spiritului antreprenorial, a iniţiativei prin firma de exerciţiu (metodă de predare-învățare prin care se simulează activitatea unei firme reale);
familiarizarea elevilor cu activităţile specifice mediului real economic;
asumarea riscului, utilizând instrumentele specifice managementului riscului;
dezvoltarea unor competenţe necesare unui întreprinzător dinamic: gândirea critică, luarea deciziilor, asumarea responsabilităţilor, autoorganizarea şi autoevaluarea individuală;
promovarea colaborării dintre firmele de exerciţiu şi mediul economic real;
încurajarea competiţiei şi a competitivităţii firmelor de exerciţiu implicate.

In etapa națională vor intra în competiţie 8 firme de exerciţiu care şi-au demonstrat competenţele antreprenoriale pe parcursul etapelor desfăşurate la nivel local, judeţean și regional.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.