Femeie prinsă în flagrant în timp ce oferea 400 de euro unui polițist

O persoană a fost prinsă în flagrant în timp ce oferea 400 de euro unui agent de poliție de la Secția Rurală nr. 1 Gornești – Post Sângeorgiu de Mureș, în scopul de a nu-i întocmi fiului acesteia dosar penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de DGA Mureș, ofițerii Direcției Generale Anticorupție — Serviciul Județean Mureș, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au prins în flagrant o persoană în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 400 de euro unui agent de poliție din cadrul IPJ Mureș — Secția de Poliție Rurală nr. 1 Gornești — Post de Poliție Sângeorgiu de Mureș, în scopul de a nu-i întocmi fiului său dosar penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.

”În fapt, la data 2.03.2017, un polițist a formulat un denunț cu privire la faptul că, în ziua anterioară, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu pe linie rutieră, l-a depistat în trafic pe H.S.Z., conducând un autoturism deși avea permisul de conducere suspendat, sens în care i-a întocmit dosar penal. Cu această ocazie, bărbatul a promis polițistului o sumă de bani, în mod repetat, în scopul de a nu-i fi întocmite documentele specifice în cauză. În aceeași zi, H.E., mama conducătorului auto, l-a contactat pe un alt polițist din cadrul aceluiași post de poliție pentru a-l întreba dacă are posibilitatea să rezolve problema fiului ei, prin oferirea unei sume de bani agentului denunțător. La data de 3.03.2017, H.E. s-a prezentat la postul de poliție pentru a încerca să rezolve problema privind dosarul penal al fiului său, prilej cu care ofițerii SJA Mureș și procurorul de caz au realizat acțiunea de prindere în flagrant”, se arată în comunicat.

După audierile efectuate de procuror, a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile față de femeie, sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită.

AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.