Festival Naţional Studenţesc de Dans „Paşi în Doi”, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureș

 

 

În perioada 15 – 16 decembrie 2017 se va desfășura  cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional Studenţesc de Dans „Paşi în Doi”.

Competiția se va desfășura la Centrul Cultural ”Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureș, vineri 15 decembrie 2017 începând cu orele 1800, iar sâmbătă 16 decembrie 2017 de la orele 1800 va avea loc spectacolul de gală și festivitatea de premiere.

Organizatorii își doresc să iniţieze spectatorii în lumea diferitelor tipuri de dans, să atragă şi să ofere publicului un spectacol – concurs de înaltă clasă.

La această ediție aşteptăm studenţi din aproximativ 10 centre universitare din țară.

Concursul include şapte genuri de dans:

– Contemporan;

– Dans de caracter (rusesc, indian, spaniol, napoletan, chinezesc, polonez, unguresc, tribal);

– Show-revue (ex. Musical , cabaret, dans de revistă);

– Street dance – sincron (nu se admit battle-uri);

– Dans de modă (tango argentinian – escenario, salsa, bachata, kizomba, merengue);

– Inedit (ex. robotic, rock and roll acrobatic, west coast swing);

fiind jurizat de specialiști în domeniu, iar la final se vor acorda trofee și premii câştigătorilor.

Din această ediție organizatorii au lansat și secțiunea GRUP: ”Pași în 2 x 2…”, cu o temă impusă, tema din acest an fiind Bucuria.

 

 

 

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.