Festivalul Academia Sighişoara la a XX-a ediţie

turn sighisoaraMunicipiul Sighişoara, Asociaţia “Cultura Viva Sighişoara” din Berna (Elveţia), şi Fundaţia Elan (Bucureşti) organizează festivalul de muzică academică şi curs de măestrie Academia Sighisoara, ce va avea loc în perioada 1- 14 August 2013 în cetatea medievală a oraşului Sighişoara. Deschiderea oficială va avea loc pe data de 1 August, de ziua naţională a Elveţiei, celebrată cu un concert de corn alpin în aer liber, şi urmată de Concertul de Gală la Sala Primăriei Sighişoara.

Academia Sighişoara a fost fondată în 1993 sub forma unui curs pentru tineri muzicieni din România şi Elveţia, de către violonistul Alexandru Gavrilovici, concert maestru al Orchestrei Simfonice din Berna, şi de către flautista elveţiană Prof. Heidi Indermuehle. Pe parcursul anilor Academia a devenit un festival renumit de muzică cultă. Muzicieni internaţionali de renume au instruit studenţii Academiei şi au participat la concertele festivalului. In 2009 programul festivalului a fost extins. S-au început cursuri de film şi de fotografie, în domeniul de arte vizuale, care vor continua şi în acest an.
Anul 2013 este unul semnificativ – festivalul a ajuns la ediaţia jubilară, cea de-a 20-a ediţie a Academiei Sighişoara. Anul acesta vor fi susţinute 15 concerte în 4 locaţii diferite ale Cetăţii Medievale Sighişoara: Sala Festivă a Primăriei Sighişoara, Biserica Mănăstirii, Sinagogă şi Turnul Fierarilor, unde de asemena începând cu anul trecut au loc lunch-concerte, precum şi ateliere de creaţie. Tot in Turnul Fierarilor, va fi prezentat “Pavilionul Elveţian”, o expoziţie de artă dedicată jubileului, curatorul expoziţie fiind Ingrid Erb, arhitectă de origine helvetă.
În cadrul festivalului va fi prezentat în prima audiţie lucrarea Intermezzo pentru contrabas solo de compozitorul transilvanean Árpád Könczei, interpretat de Botond Kostyák (Viena) pe data de 3 August. Pentru această ediţie jubilară cunoscutul compozitor elveţian Daniel Schnyder a compus un epos muzical intitulat Drakool, ce va fi realizat în premieră pe data de 9 August.
În cea de-a 20-a ediţie vor participa treizeci şi cinci de artişti renumiţi din Elveţia, Austria, Spania, Germania, Ungaria, Ucraina şi România care vor susţine concerte şi cursuri de măiestrie, precum şi work-shopuri de muzică de cameră.
Detalii despre Academia Sighişoara şi alte informaţii găsiţi pe pagina oficială: www.academia-sighisoara.com.
Sponsori principali ai ediţiei 2013 sunt Azomureş şi Fundaţia Pro Helvetia (Elveţia).
PROGRAM

Aug 1, 2013 ora 19:30
Deschiderea Festivalului Academia Sighisoara in fata Primariei Sighisoara
Concert de corn alpin.

Aug 1, 2013 ora 20:00
Concert de gala intitulat “Seara Elvetiei” la Sala Primariei Sighisoara
Vor interpreta: Viniciu Moroainu (pian), Katharina Gohl Moser (violoncel),
Alexandru Gavrilovici (vioara).
Lucrari de: Constantin Silvestri, Ludwig van Beethoven, Roland Moser.

Aug 2, 2013 ora 17:00
Deschiderea expozitiei “Pavilion Elvetian” in Turnul Fierarilor

Aug 2, 2013 ora 20:00
Concert de gala cu Cvartetul “Arcadia” la Sala Primariei Sighisoara
Lucrari de: Joseph Haydn, Franz Schubert.

Aug 3, 2013 ora 20:00
Concert la Biserica Manastirii
Vor interpreta: Doris Mende (oboi), Heidrun Wirth-Metzler (fagot), Emil Visenescu (clarinet), Christian Holenstein (corn), Botond Kostyák (contrabass),
Lucrari de: Constantin Silvestri, Franz Liszt, Jacques Ibert, Christian Holenstein, Isang Yun, Wolfgang Amadeus Mozart.

Aug 4, 2013 ora 10:00
Excursia Academiei

Aug 4,2013 ora 20:00
Film in aer liber la Internatul Liceului “Josef Haltrich” , Seara Elvetiana, petrecere

Aug 5, 2013 ora 20:00
Concert la Sala Primariei
Vor interpreta: Doris Mende (oboi), Christian Holenstein (corn), Mioara Moroianu (vioara), Viniciu Moroianu (pian), Vladimir Lakatos (viola), Andrei Ionita (violoncel).
Lucrari de: Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms, Robert Schumann.

Aug 6, 2013 ora 20:00
Concert la Sala Primariei Sighisoara
Vor interpreta: Katharina Gohl Moser (violoncel), Alexandru Gavrilovici (vioara),
Andriy Dragan (pian).
Lucrari de: Robert Schumann, Roland Moser, György Kurtág, Arnold Schönberg.

Aug 7, 2013 ora 20:00
Concert la Sinagoga
Vor interpreta: Johanna Dömötör (flaut), Doris Mende (oboi), Heidrun Wirth (fagot), Christian Holenstein (corn), Fiona Kraege (vioara), Emil Visenescu (clarinet), Magor Szász (contrabass), Ansamblul Archita.
Lucrari de: Antonio Vivaldi, Daniel Schnyder, Dan Dediu, Claude Debussy, Malcolm Arnold, Sergei Prokofiev.

Aug 8, 2013 ora 20:00
Concertul „La harpe en médaillon“ la Sala Primariei Sighisoara
Vor interpreta: Marie Trottmann (harpa), Johanna Dömötör (flaut), Doris Mende (oboi), Emil Visenescu (clarinet), Heidrun Wirth (fagot), Alexandru Gavrilovici (vioara), Fiona Kraege (vioara), Vladimir Lakatos (viola), Andrei Ionita (violoncel).
Lucrari de: Maurice Ravel, Mikhail Glinka, Astor Piazolla, André Jolivet.

Aug 9, 2013 ora 20:00
Concert de Gala la Sala Primariei Sighisoara
Premiera Mondiala „Dracool“ compus de Daniel Schnyder, impreuna cu alte lucrari ale compozitorului.

Aug 10, 2013 ora 15:00
Concertul de amiaza in Turnul Fierarilor

Aug 10, 2013 ora 20:00
Concert de Gala la Sala Primariei
Pianistul: Henri Sigfridsson

Aug 11, 2013 ora 15:00
Concertul de amiaza in Turnul Fierarilor

Aug 11, 2013 ora 20:00
Concert la Sala Primariei
“Carte Blanche” al compozitorului Daniel Schnyder impreuna cu Cvartetul “Leonor”

Aug 12, 2013 ora 18:00
Concertul Studentiilor Academiei la Sala Primariei Sighisoara

Aug 13, 2013 ora 18:00
Concertul Final al Academiei Sighisoara 2013 la Sala Primariei Sighisoara

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.