Festivalul Medieval, cel mai bun eveniment al anului

Festivalul Medieval Sighișoara a fost nominalizat pentru categoria ,,Cel mai bun eveniment al anului”, în cadrul ,,Galei Premiilor de excelență”, ceremonie ce se va desfășura pe data de 24 aprilie, începând cu ora 18.00, în cadrul conferinței Hotel Tourism & Leisure Investment Forum, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

Conferința, aflată la cea de-a V a ediție, reprezintă cel mai important eveniment dedicat industriei hoteliere și de turism din România. La eveniment sunt așteptați să participe peste 250 de reprezentanți ai industriei, proprietari și manageri de hoteluri, agenții de turism, restaurante și cluburi, dezvoltatori, operatori și mulți alții. Evenimentul va găzdui GALA PREMIILOR DE EXCELENȚĂ, în cadrul căreia se vor decerna premiile industriei hoteliere și de turism. Toate nominalizările primite vor fi analizate de un juriu de profesioniști, dintre care menționăm: Călin Ilie, vicepreședinte, FIHR, Gabriela Florescu, general-manager, Maxigel, Franz Xaver Rattenstetter, general-manager, Crowne Plaza, Dragoș Popescu, CEO, Concept Hotels, Linda Griffin, general-manager, Athenee Palace Hilton, Razvan Pirjol, CEO & Director General, THR – Consulting Group, Igael Porecki, General Manager, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Meda Annemarie Vasiliu, Director of Sales and Marketing, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Bogdan Stanciu, General Manager, BIT SOFT, Dragos Anastasiu, Presedinte, Eurolines România, Javier Garcia Del Valle, Executive Vice President, Chief Executive Officer, Happy Tour, Lucian Boronea, General Manager, Accent Travel & Events, Kurt Strohmayer, Managing Director, Aducco Management, Laura Tiuca, Head of the Hospitality and Leisure Group, Salans Bucharest, Sorin Ionescu, Managing Partner, Fivestar Hospitality, Marten Schoenrock, Intercontinental Bucharest, Yilmaz Yildirimlar, General Manager, Radisson Blu Hotel.

Istrate Manu

print
Share
0 comments on “Festivalul Medieval, cel mai bun eveniment al anului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.