Festivalul „Nu uita că eşti român” a făcut impresie

Festivalul „Nu uita că eşti român” a făcut impresie

DSC03057Sâmbătă, în cartierul Gheja al oraşului Luduş, s-a desfăşurat încă o ediţie, a treia, a Festivalului „Nu uita că eşti român”, o sărbătoare dedicată locuitorilor din cartier şi din împrejurimi. Manifestările cultural-sportive au debutat la orele dimineţii cu întreceri interesante şi cu antrenul „atomic” al binecunoscutului Ioan Astăluş, prezentator şi şef al bunei dispoziţii.

La start, cu mic şi mare

La startul crosului popular s-au aliniat copii, tineri şi câţiva maturi printre care îi remarcăm pe Cristian Moldovan, Kis István şi Gelu Puia, primarul, viceprimarul şi respectiv consilierul local Gelu Puia, alergători care au reuşit să termine cursa într-un timp rezonabil.

Altfel în clasament, pe primele locuri s-au clasat Lorena Stan, Andra Stan, Kristof Beata, Denisa Stan, Kristof Monica, Lavinia, Marcela şi Mădălina Stoica, Andrada Breazu şi Ana Bosa la fete, iar la băieţi ierarhia este Dorel Beldean, Raul Deteşan, Alex Banea, Sorin Rus, Buhazi David, Emil Stan, Alexandru Cîrpaci Szanto, Álbert Levente, Octavian Anca şi Marcel Baghiu. Premierea a fost efectuată de Emanuel Butiurcă, Emil Stan şi Claudiu Ciucă. Tot la capitolul sport, Szabo Ştefan a organizat un concurs de skandenberg la două categorii de vârstă. Adrian Sărăcuţ, Alexandru Rus şi Grigore Vlad au fost cei mai buni la categoria copii, iar Alexandru Filip, Kohazi David şi Liviu Bosa au fost cei mai buni la categoria juniori.

Chinologie şi columbofilie

La „Parada raselor” s-au înscris mulţi posesori de câini de rasă, astfel încât arbitrii Marius Olariu, Ioana Ocnărescu şi Adrian Deteşan au avut de unde să aleagă campionii. La categoria „talie mică” pe primele trei locuri s-au clasat Gina Avram, Mihai Man şi Silviu Gherman, iar la categoria „talie mare”, ordinea a fost: Adrian Pantea, Flavius Iuoraş şi Adriana Sabo. Un premiu special a primit Baranyai Helga.

Exponate interesante au prezentat la expoziţia de columbofilie Emilia Sabău, Sorin Rus, iar cei trei Bogătean, Petru, Rareş şi Răzvan au prezentat un adevărat tezaur constituit din peste 50 de cupe cucerite în concursuri interne şi internaţionale de columbofilie.

Dinozauri şi plastilină

Deşi are doar opt ani, Vlad Ciprian Gherman este un talent în devenire, un copil care cunoaşte multe amănunte despre viaţa dinozaurilor pe care îi modelează din plastilină. Dincolo de o joacă specifică vârstei, modelajele lui Vlăduţ impresionează prin minuţiozitatea realizării modelelor şi prin siguranţa execuţiei. Văzând seriozitatea cu care lucrează riscăm un pariu şi spunem că micul artist de astăzi va deveni unul mare, mâine.

Jocuri trăsnite cu bună dispoziţie

Voluntarii de la „Vara Luduşeană” conduşi de Marius Dudilă au organizat concursuri amuzante cum ar fi: „Fuga în sac”, „Mâncat hod-dog”, „Varză la coş”, „Slalom în tomberon”, printre câştigători consemnând pe Ovidiu Otvoş, Valer Anca, Ioan Gherman, Adrian Sărăcuţ, Cristian Moca, Cristina Călugăr, Denisa şi Loredana Stan, Răzvan Stoica, Gabriel Ruba, Alex Filip şi Marius Raul Stoica.

Deschiderea festivă

Au ţinut să fie alături de ghejeni Ovidiu Dancu, vicepreşedintele CJ Mureş, Halmagyi Zoltan, primarul din Aţintiş şi Cornel Ilea, viceprimarul din Cheţani, precum şi primarul Cristian Moldovan, viceprimarul Kiss István şi consilierii locali. După o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi au rostit scurte alocuţiuni Ovidiu Dancu aducând mesajul preşedintelui CJ Ciprian Dobre şi primarul Cristian Moldovan care a mulţumit sponsorilor acestui festival: Consiliul Local, Tereos „Zahărul” Luduş, Dactylis, Adimon, Panem, Bobin Prod, Riad Trade, Flamina, Bujobo, La Bologa, Cafe Bar Rustic, Birotic Center, Copy Tech şi Invest Alex.

Consilierul Gelu Puia, locuitor al cartierului a mulţumit celor care au contribuit la buna desfăşurare a festivalului: Marius Olariu, Ioan Crăciun, Ovidiu Baghiu, Nicolae Iuoraş, fam. Ioan Şofron, Szabo Ştefan, Călin Marian, Rareş Bogătean, Emil Stan şi Antoniu Berar.

Muzică pentru toţi

La orele după-amiezii, pe scena instalată în curtea şcolii a început un moment mult aşteptat de spectatori. Prezentatoarea celor două spectacole, de muzică populară şi de muzică uşoară, studenta Oana Sicobean a chemat la rampă dansatorii de la ansamblurile ,,Ardealul” şi ,,Transilvania” şi soliştii Mariana Mărginean, Raluca Mureşan, Szep Iulia, Adrian Sabău, Raluca Focşan Bogătean, Monica Pârlea, Flaviu Florea, Ionela Moruţan, Mirela Mănescu şi Ilie Medrea, apoi Sorina Puiac, soliştii de la Cercul de canto condus de Cornel Pop, Paradox, Mike Zetter şi Kronica.

Târziu în noapte, participanţii la această sărbătoare a bucuriei s-au despărţit de prieteni şi rude plecând spre case cu regretul că ziua a trecut prea repede şi aşteptarea până la ediţia următoare este prea îndelungată.

Ioan A. Borgovan

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.