Filmul francez ajunge în weekend la Tg. Mureș

festivalul filmului francez targu muresCinci filme de lungmetraj, unele aparţinându-i cunoscutului regizor Alain Resnais, şi integrala scurtmetrajelor realizate de Agnes Varda vor putea fi vizionate la sfârşitul acestei săptămâni în cadrul Festivalul Filmului Francez, organizat în premieră la Târgu Mureş. Evenimentul are loc în premieră în municipiul Târgu Mureş, în perioada 23-25 noiembrie, care se alătură astfel altor cinci oraşe din ţară în care are loc festivalul – Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi şi Sibiu, organizatorii fiind Institutul Francez, Asociaţia K’ARTE şi Primăria municipiului.

‘Selecţia e gândită să acopere o plajă largă de producţii cinematografice, oferind şi filme foarte noi, care încă nu rulează în Romania (Un monstre a Paris, Camille Redouble, Les Infideles), şi filme , din cadrul retrospectivei Alain Resnais (L’Année derniere a Marienbad şi Cœurs) sau integrala scurtmetrajelor Agnes Varda (multe din ele inedite în România)’, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Vineri seara vor rula ‘Les Infideles’, 2011, subtitrat în limba română şi scurtmetraje Agnes Varda subtitrate în engleză, sâmbătă vor fi prezentate ‘L’Année derniere a Marienbad’, subtitrat în română, ‘Cœurs’ şi din nou scurtmetraje Agnes Varda, subtitrate în engleză., iar duminică – ‘Un monstre a Paris’ (animaţie) ‘Camille Redouble’, 2012, ambele subtitrate în română, urmate de scurtmetraje Agnes Varda subtitrate în engleză.

Directorul executiv al Asociaţiei K’ARTE, Eliodor Moldovan, a precizat că pentru intrarea la spectacole se va recomanda o donaţie de 4 lei pentru un caz social.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.