«

»

Final de sezon pentru LitArt 

Marţi, 30 mai, s-a desfăşurat ultima întâlnire a acestui sezon a celor de la revista LitArt, în cadrul Atelierului de lectură care a avut loc ca de obicei la Atelierul cafelei.

Au citit din creaţiile proprii Alda Adria Oltean-proză, Mircea Miculi-haiku, Roxana Cotruş-poezie şi Vasile Mureşan-poezie. Critica serii a fost asigurată ca de fiecare dată de Constantin Nicuşan şi de Călin Crăciun.

Evenimentul a fost moderat de Adrian Armand Giurgea.

În deschidere…

… Alda Adria Oltean ne-a povestit despre destinul cailor care se împleteşte cu cel al stăpânilor. După citirea prozei, Constantin Nicuşan a spus: „Vreau să remarc faptul că între descrierile pe care le regăsesc ca nişte piloni ai prozei sale, regăsim şi o ţesătură fină a relaţiilor morale dintre personaje’’. Criticul literar Călin Crăciun a continuat spunând: „E o proză în care imediat intervine şi o notă, o componentă de natură psihologică’’.

A urmat apoi Mircea Miculi care a citit câteva haiku-uri: „Zi albă’”, „Flori de cireş”, „seară de mai”, „fluturi roşii”, „maci înfloriţi”, „seara pe lac”,  „apus de soare” etc.

Constantin Nicuşan a spus că deşi face parte din zona poeziei delicate, sensibile, această poezie are totuşi o forţă de impact, de efect asupra sufletului. „Un haiku reuşit are valoarea unui tablou la care poţi să stai ore întregi să-l admiri”’.

Următoarea a fost Roxana Cotruş care ne-a citit din volumul de poezie „Daddy issues/ disecţie”, publicat la editura Charmides în 2015.

Criticul literar Călin Crăciun a spus următoarele: „Sigur că dacă ne apucăm să căutăm metaforă, nu vom găsi, metaforă e de fapt tot textul şi cred că tot volumul alcătuit din bucăţele mărunte, mărunte, dar care creează, până la urmă, un ansamblu de esenţă metaforică’’.

Ultimul care ne-a citit poezii a fost cunoscutul pictor, sculptor şi membru al Asociaţiei Artiștilor Plastici din Tg-Mureş, Vasile Mureşan. Acesta a citit poeziile: „Trecător”, „Caut izvorul”, „Plânsul unui zidar de cuvinte”, „Mântuire prin artă”.

Constantin Nicuşan a spus că domnul Vasile Mureşan „aduce prozodia clasică sau o readuce, ceea ce nu se dovedeşte deloc rău în cazul domniei sale”. „Cred că adună în discursul poetic toată experienţa artistică pe care a traversat-o, artă plastică, muzică, literatură, e interesant, chiar găsim tensiuni de ordin filozofic prin care ne propune un mod de a vedea lumea. „Iubire prin artă’’ spune totul. La Vasile Mureşan distingem decantările, distilările, deci aici se vede experienţa artistică pe care a avut-o domnia sa’’. „În legătură cu Vasile Mureşan ne dăm seama că ne întoarcem undeva în zona interbelicului. Este de apreciat faptul că în cazul poemelor ascultate, poemelor recitate de domnul Mureşan, dacă ţinem cont şi dacă avem în vedere că ele sunt expresia unei eliberări, unei căutări sau a unei încercări de a corela pictura cu cuvântul şi de a constitui un fel de mediu pentru manifestarea ambelor forme ale artei, atunci nu putem spune altceva decât că este un demers lăudabil şi că merită domnul Mureşan să mai îngroaşe puţin acea mapă pe care o are”, a declarat criticul Călin Crăciun.

Catharsis 

În încheiere, referitor la toţi cei care au citit în cadrul Atelierului de lectură, Constantin Nicuşan a concluzionat următoarele:  Fiecare dintre cei care au citit azi au trăit o stare de mântuire prin artă, o stare de eliberare, o stare de catharsis. Toţi aceştia au atins o zonă sensibilă sufletului nostru. Îi felicit pe toţi  pentru că au avut fanta, fereastra pe care le-a oferit-o să zicem o formulă de a descifra, de a vedea, de a compune şi recompune lumea care ne înconjoară şi s-o facem suportabilă’’.
Narcis SOCACIU

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.