Finanțare pentru proiectele tinerilor

La Târgu Mureş a fost lansat, miercuri, primul apel de proiecte adresat liceenilor în cadrul programului de educaţie şi antreprenoriat social YouthBank, menit să finanţeze proiecte iniţiate de elevii de liceu. Unul dintre membrii echipei YouthBank, Iulia Băjan, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional ‘Unirea’, a declarat într-o conferinţă de presă, că în perioada 12 – 30 martie va fi pus la dispoziţia liceenilor din Târgu Mureş un fond în valoare de 12.000 de lei, din care 5.240 de lei adunaţi prin forţe proprii, care va fi folosit pentru a finanţa proiecte iniţiate şi implementate de aceştia. Aceasta a arătat că proiectul se derulează pe parcursul a trei etape, respectiv strângerea de fonduri, concursul de proiecte şi implementarea propriu-zisă a proiectelor.

‘Începând cu această rundă de finanţare concentrarea noastră se îndreaptă în special către acele iniţiative care îşi propun un impact pe termen lung şi care sunt concepute având în vedere sustenabilitatea acestor proiecte. De aceea încurajăm proiectele care dezvoltă activităţi de antreprenoriat social, care folosesc finanţarea obţinută din fondul YouthBank pentru a crea produse sau servicii inovative care răspund unei nevoi a comunităţii şi din vânzarea cărora obţin venituri care să permită continuarea iniţiativei şi un impact pe termen lung, inclusiv prin identificarea şi mobilizarea altor resurse din comunitate’, a spus Iulia Blăjan.

Pentru a aplica la aceasta rundă de finanţare a programului, liceenii trebuie să facă parte dintr-o echipă alcătuită din cel puţin trei persoane, proiectele propuse să se desfăşoare pe raza judeţului Mureş, să răspundă unor nevoi identificate la nivelul comunităţii şi să acopere diverse domenii, de la activităţi sportive, artă sau ecologie, la sănătate, muzică sau IT. Potrivit iniţiatorilor, suma maximă solicitată pentru un proiect poate fi de 1.500 de lei, iar perioada de implementare a acestora se va derula pe o perioadă de cel mult două luni. Luisa Edves, din partea YouthBank, a arătat că, dacă proiectele vor fi bine întocmite, elevii vor trebui în perioada 3-4 aprilie să-şi susţină proiectele în cadrul unor interviuri. ‘Selecţia se va face după anumite criterii, şi anume fezabilitatea ideii, măsura în care tinerii sunt implicaţi în iniţierea şi realizarea proiectelor, raportul cost beneficiu, impactul şi originalitatea ideilor finanţate’, a precizat Luisa Edves.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.