Florea îi sugerează premierului Grindeanu să-şi ia consilier un fost primar

Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a declarat joi, pentru AGERPRES, că premierul Sorin Grindeanu ar trebui să îşi ia consilier un fost primar, care să înţeleagă cu adevărat administraţia publică locală, având în vedere că la nivelul Guvernului sunt foarte multe lucruri care trebuie corectate şi de pe urma cărora în prezent autorităţile locale au de suferit.

‘Poate pentru un prim-ministru este interesant să numească în cabinetul său un fost ministru uns cu toate ale politicii. Dar folositor şi absolut necesar pentru un prim-ministru, care îşi doreşte o bună guvernare şi care nu vrea să piardă nici o clipă din vedere România reală, consider că este foarte important să îşi ia consilier un fost primar, care a înţeles cu adevărat administraţia publică locală. Sunt atât de multe lucruri şi atât de multe corecturi care trebuie făcute în agenţii, în ministere şi în structuri ale ministerelor – anomalii create de foşti miniştri, foşti secretari de stat şi foste grupuri de interese, cel mai mult având de suferit de pe urma acestora autorităţile locale’, a declarat Dorin Florea.

Edilul din Târgu Mureş a mai spus că, în cazul în care alegerea unei persoane în cabinetul primului ministru ar fi pentru un fost primar al unui partid din opoziţie, atunci cu atât mai mult ar putea fi vorba de „o alegere inteligentă’.

Dorin Florea a adăugat că Guvernul trebuie să corecteze o serie de lacune legislative care împiedică administraţiile publice locale să acceseze fonduri europene şi care creează probleme de patrimoniu.

În privinţa patrimoniului, Dorin Florea crede că e nevoie de o perspectivă clară pentru a preveni orice fel de imixtiune a ministerelor în activitatea autorităţilor publice locale, un exemplu concret fiind cel al Ministerul Mediului, care a încercat să declare arie protejată Pădurea Corneşti din Târgu Mureş, prin ordin de ministru, deşi există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în favoarea municipalităţii.

O altă problemă care, în viziunea primarului din Târgu Mureş, trebuie rezolvată de Guvern pe motiv că frânează activitatea autorităţilor publice locale, vizează modul în care regiile şi societăţile naţionale (Transgaz, Electrica, SNCFR, SNGN Romgaz şi alte companii) ‘prin legislaţia privilegiată pe care o au, constituie frâne, împiedică şi descurajează orice perspectivă privind abordarea unor proiecte europene’.

Primarul a mai spus că la nivel guvernamental e nevoie de un pachet de măsuri care să aducă clarificări asupra politicilor pe care ar trebui să le facă consiliile judeţene, pe de o parte, şi ministerele, de cealaltă parte, şi să fie stabilită clar responsabilitatea patrimonială a autorităţilor locale.

AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.