Florin Urcan a mediat relații între Luduș și China

Activitatea la care ţine cel mai mult este, după spusele deputatului Florin Urcan, întâlnirea cu cetăţenii, în stradă

Activitatea la care ţine cel mai mult este, după spusele deputatului Florin Urcan, întâlnirea cu cetăţenii, în stradă

Săptămânalul Punctul prezintă periodic activitatea aleșilor mureșenilor. Săptămâna aceasta ne-am oprit și la deputatul ludușean Urcan Florin, iar informațiile despre activitatea dânsului le-am obținut prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Ciprian Turdean.

Florin Urcan este deputat PDL, reprezentând în Parlamentul României pe toţi locuitorii Colegiului nr. 4 Mureş, respectiv localităţile Tîrnăveni, Luduş, Iernut, Aţintiş, Adămuş, Bogata, Cheţani, Cuci, Cucerdea, Ogra, Găneşti, Bichiş, Tăureni, fiind membru în Comisia de administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Sfârșitul de an

Luna decembrie a anului trecut a debutat pentru Florin Urcan cu participarea, la invitaţia Administraţiei prezidenţiale, la manifestările organizate cu ocazia Zilei naţionale a României, la Palatul Cotroceni.
Una dintre cele mai importante activităţi marcate în luna decembrie a fost însă redactarea şi susţinerea amendamentelor propuse la legea bugetului de stat, prin solicitările de finanţare a unor activităţi şi obiective de investiţii extrem de necesare localităţilor reprezentate. „Din nefericire, tot ceea ce am propus pentru localităţile noastre, amendamente care au ca obiect continuarea unor investiţii importante şi necesare, privind infrastructura rutieră, de apă-canal, educaţională sau sanitară, au fost respinse fără prea multe justificări, de către actuala guvernare. Nu ne rămâne decât să găsim, în timp, alte mijloace sau alte posibilităţi de a ajuta aceste zone”, ne-a declarat Urcan.

În China…

În perioada 20 - 22 ianuarie 2014, Florin Urcan a reprezentat Parlamentul României la „Adunarea parlamentară a Uniunii pentru Mediterană”, întrunire care s-a desfăşurat la Marsilia (Franţa)

În perioada 20 – 22 ianuarie 2014, Florin Urcan a reprezentat Parlamentul României la „Adunarea parlamentară a Uniunii pentru Mediterană”, întrunire care s-a desfăşurat la Marsilia (Franţa)

Tot în luna decembrie, deputatul PDL Florin Urcan, a participat într-o vizită pe teme economice şi investiţionale în China. Alături de delegaţia română, acesta a avut o serie de întâlniri bilaterale cu reprezentanţi ai unor societăţi importante din domeniul tehnologic, constructoare de echipamente medicale, IT, din domeniul agricol şi nu numai: „Relaţia cu China trebuie privită extrem de corect, nu cu prejudecată, nu cu resentimente. Sigur, avem două abordări de sistem diferite, chiar opuse uneori, dar legătura economică şi comercială, bazată pe principii corecte, repet, poate fi benefică ambelor părţi. Eu am făcut un prim pas pentru judeţul Mureş. Să sperăm că o să se şi materializeze ceva”, a precizat deputatul Urcan.
Concret, Florin Urcan a mediat relații comerciale între câteva firme din Luduș și firme din China (în domeniile de activitate amintite anterior).

Din China în Franţa…

Florin Urcan, a participat într-o vizită pe teme economice şi investiţionale în China

Florin Urcan, a participat într-o vizită pe teme economice şi investiţionale în China

În perioada 20 – 22 ianuarie 2014, Florin Urcan a reprezentat Parlamentul României la „Adunarea parlamentară a Uniunii pentru Mediterană”, întrunire care s-a desfăşurat la Marsilia (Franţa). Subiectele de discuţie ce au făcut obiectul acestui important eveniment sunt extrem de complexe, având conexiuni inclusiv cu mediul politic, economic şi social de la noi: efectele crizei economice, a locurilor de muncă, efectele schimbărilor climatice, impactul corupţiei la nivel regional, liberalizarea dreptului de muncă. Deputatul a avut, în particular, o discuţie extrem de interesantă cu domnul Francesco Amoruso, preşedintele Adunării.
Activitatea la care ţine cel mai mult şi o practică cel mai des deputatul democrat-liberal, este însă întâlnirea cu cetăţenii, în stradă. „Când priveşti în ochi cetăţenii şi le asculţi păsurile şi problemele cu care se confruntă zi de zi, atunci îţi simţi marea responsabilitate pe care o ai, moment în care trebuie să-ţi reîncarci mereu bateriile şi să încerci să faci să se întâmple numai lucruri bune”, a conchis deputatul.

Titi Dălălău

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.