Fotbal. Turneul Internațional de Tineret, Olanda

Rezultate remarcabile pentru CSM  Avântul Reghin și CSS Reghin. 

Anual, de Rusalii, se organizează un Turneu Internațional de Tineret la Clubul de Fotbal „Brederodes”, din Vianen, Olanda, oraș înfrățit cu Reghinul. Este un turneu de 4 zile care se desfășoară în perioada 1-5 iunie.

Primăria și Consiliul Local al municipiului Reghin au aprobat sprijinul necesar pentru participarea la acest turneu a echipelor CSM  Avântul Reghin și CSS Reghin,  ambele echipe având rezultate remarcabile pe plan național și județean.

Au participat 7 cluburi, fiecare club cu 4 categorii de vârstă, U13, U15, U17, U19.

Echipele reghinene, fruntașe

Reghinul a participat la două categorii U15 cu CSS și U13 cu CSM Avântul.

Jucătorii au fost însoțiți de cei doi antrenori, Budai Barna Loránd,  respectiv Moldovan Grigore. După meciurile disputate semifinalele s-au jucat între locul I-IV și II-III din grupă. Finala s-a jucat între câștigătoarele CSS Reghin și Herefoord Anglia, cu 1-1 în timpul jocului și cu rezultatul final 3-1 după penalty. După  9 jocuri (6 victorii, 3 egalări, un gol primit, 25 marcate) CSS Reghin ocupă  Locul I.

Avântul Reghin a pierdut în semifinale cu echipa din Olanda și a câștigat în finala mică.

Primire de nota 10

Copiii din Reghin au fost cazați la familiile părinților din Olanda, unde s-au simțit foarte bine, având condiții excelente, o primire de nota 10, o festivitate de deschidere superbă.

„Mulțumim Primăriei Vianen pentru invitația la Turneul Internațional de Fotbal,  unde am participat cu drag și vom participa ori de câte ori vom fi invitați. Am fost primiți cu multă dragoste de niște oameni deosebiți, simpatici și foarte prietenoși. Turneul a fost unul reușit din toate punctele de vedere – terenuri bune, adversari buni din Olanda și Anglia, condiții de cazare,  masă foarte bune, program bun – pot să zic că mai bine nu se putea. Faptul că am reușit să câștigăm locul 1 este ceva superb pentru noi și municipiul Reghin. S-a făcut și clasamentul pe cluburi, unde am obținut locul 3 (cu mai puține echipe, doar cu două). Sper ca în august să putem organiza și noi, în Reghin un turneu internațional unde să invităm și orașele înfrățite. Pe această cale vreau să mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut ca visul nostru să devină realitate. Mulțumim părinților din Vianen  care împreună cu organizatorii au făcut ca acest turneu să fie unul deosebit”, a declarat Budai Barna  Loránd, prof. coordonator la CSS Reghin.

CSM Avântul Reghin, promisiuni pentru anul viitor

„Echipa s-a comportat foarte bine, ținând cont de faptul că am avut o călătorie destul de lungă, iar timpul de refacere destul de scurt. După primele două zile de joc am considerat că putem ocupa până și locul I. Din păcate, în semifinale echipa pe care înainte cu o zi am învins-o cu 2-0, ne-a bătut cu 2-1. Suntem mulțumiți de locul obținut ținând cont de valoarea adversarilor întâlniți. Sper că a fost o experiență importantă pentru copii și că la anul o să obținem locul I”, a afirmat prof. antrenor la CSM Avântul Reghin, grupa 2003, Moldovan Grigore.

Imola Grama

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.