Frătean cere sprijin pentru cercetarea în agricultură

Prefectul judeţului Mureş, Alexandru Petru Frătean, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că i-a trimis o scrisoare ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, prin care i-a solicitat alocarea de sume pentru supravieţuirea sectorului de cercetare în agricultură şi în zootehnie. ‘Având în vedere importanţa cercetării pentru dezvoltarea oricărui sector economic, pentru a salva de la dispariţie staţiunile de cercetare încă existente, vă rog să aveţi în vedere şi să analizaţi posibilitatea sprijinirii acestui sector’, a arătat Frătean.

Prefectul a precizat că în judeţul Mureş în anul 2000 existau şase staţiuni de cercetare specializate în pomicultură, legumicultură, animale de blană, porcine, ovine şi bovine, iar numărul acestora s-a redus la jumătate, prin dispariţia staţiunilor de cercetare din pomicultură, porcine şi animale de blană. În scrisoare se arată că Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor din Târgu Mureş, care are în administrare peste 590 ha de teren şi 400 de capete de bovine din rasa Bălţata Românească cu un potenţial genetic deosebit, se găseşte într-o situaţie delicată dat fiind faptul că nici anul trecut, nici în 2012, nu au fost prevăzute în buget sume pentru sectorul de cercetare.

Prefectul de Mureş a precizat că potrivit Legii 72/2011, finanţarea acestor staţiuni de cercetare se face exclusiv din surse proprii şi că din acest motiv nu pot fi acoperite toate cheltuielile la nivelul instituţiei, există întârzieri la plata celor 45 de angajaţi şi, în plus, se înregistrează deja datorii la bugetul de stat. ‘O altă problemă care ne-a fost semnalată se referă la faptul că până în prezent nu s-au adoptat Hotărâre de Guvern pentru organizarea şi funcţionarea instituţiilor de cercetare agricolă, generând o serie de probleme în buna desfăşurare a activităţii’, a mai arătat Alexandru Petru Frătean.

Prefectul a subliniat, joi, că situaţia staţiunilor de cercetare din judeţul Mureş este foarte grea şi că acestea au ajuns în imposibilitatea de a-şi intabula terenurile pe care le are în proprietate.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.