Frătean noul prefect de Mureș?

Guvernul Ponta a decis ieri să demită prefecții istalați în funcție de vechiul guvern. După ședința de Guvern de ieri, premierul Victor Ponta declara:

În ceea ce priveşte proiectele de hotărâri de guvern, au fost adoptate hotărâri de guvern referitoare la prefecţi şi subprefecţi – acestea se află în faza de redactare, pentru că este vorba de destul de multe asemenea hotărâri prin care Guvernul a decis în majoritatea judeţelor care sunt persoanele care îndeplinesc criteriile legale pentru a ocupa funcţia de prefect şi subprefect. Domnul ministru delegat pentru administrație Victor Paul Dobre vă va comunica, imediat ce aceste hotărâri sunt finalizate, exact judeţele şi persoanele la care mă refer.

În locul prefectului în exercițiu Valentin Bretfelean, au fost vechiculate mai multe nume, între care: foștii prefecți liberali Ciprian Dobre, Felicia Pop, fostul subprefect de Reghin Gabriela Koos, fostul subprefect Cristian Țucă și liderul PSD Mureș Alexandru Petru Frătean. Potrivit surselor noastre însă, postul ar reveni PSD, iar în urma discuțiilor din ultimele două zile, se pare că balanța a înclinat în favoarea lui Alexandru Petru Frătean.

Deocamdată liderii PSD nu fac declarații oficiale pe această temă, rezumându-se să spună că vor face mai multe precizări atunci când va fi cazul, adică la numirea noilor prefecți în funcție.

C.H.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.