Fuga profesorilor

Ce ne facem în cazul în care rămânem fără profesori? Presseurop.eu, care citează un articol publicat de Die Presse, scrie următoarele: „Între Germania, Elveţia şi Austria, se desfăşoară „Bătălia pentru profesori”, titrează Die Presse, care se îngrijorează de reducerea numărului de profesori în cele trei ţări: până în 2025, jumătate dintre ei vor ieşi la pensie ,,iar succesiunea este departe de a fi asigurată”. În cauză, salariile de pornire considerate prea mici, ceea ce conduce tinerii profesori să se orienteze din ce în ce mai mult spre sectorul privat. Deci Berlin, Berna şi Viena sunt în stare de război pentru a atrage tinerii absolvenţi din ţările vecine; şi Austria este cea care suferă cel mai mult, fiindcă salariile de pornire sunt cele mai mici, spune cotidianul vienez.

Dacă luăm Austria, din cele trei țara cu cele mai mici salarii în învățământ, potrivit portalului worldsalaries.org, un profesor câștigă în medie 1.600 de euro. În Germania, salariul mediu de dascăl e însă puțin peste 4.000 de euro, iar în Elveția, încă puțin mai mult. Dar nu luăm cele două ca etalon, pentru că ambele sunt în top 5 al țărilor în care profesorii sunt cel mai bine plătiți în lume.

Să rămânem deci la Austria, unde media este de 1.600 de euro, ceea ce, atenție, și la ei e puțin. Deși Austria nu are un salariu minim unic garantat la nivel național, sindicatele au reușit în 2009 să negocieze pentru muncitori un salariu minim de 1.000 de euro. Apoi, dacă ești un instalator, bucătar sau chelner priceput, ai șanse să câștigi chiar și imigrant fiind până la 1.800 – 2.000 de euro (la chelneri cu bacșișul inclus). Concluzie: nici acolo profesorii nu sunt bine plătiți.

În schimb, în toate cele trei țări problema a fost remarcată din timp, iar semnalul de alarmă s-a tras. Au și ei această problemă, raportată la nivelul lor de trai, desigur. Dar, în fapt, esența problemei e aceeași: profesorii nu sunt bine plătiți, așa că se reorientează spre privat. Diferența e că dacă ei nu iau măsuri, chestiunea va crea cu adevărat probleme în 2025. La noi deja „2025 e în derulare”.

P.S. În România un profesor câștigă în medie puțin peste 1.200 de lei, adică vreo 275 de euro. N-am înțeles niciodată principiul pe baza căruia Statul Român alege să-și plătească mai bine angajații din, de exemplu, companiile energetice de stat, față de cadrele didactice. De ce un contabil din Romgaz câștigă mai bine decât un profesor de matematică?

Cătălin Hegheș

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.