Furturi de lemne

#La data de 19.06.2017, polițiști din cadrul Secției de Poliție Breaza împreună cu jandarmi din cadrul detașamentului Reghin și reprezentanţi ai Ocolului Silvic Reghin au depistat la ieşirea de pe un drum forestier, pe D.J. 155 (Breaza – Voivodeni), un grup de 7 persoane care transportau material lemnos cu ajutorul a 3 vehicule cu tracţiune animală.

În urma verificărilor efectuate, a reieşit că materialul lemnos, din specia carpen şi stejar, era transportat fără documente legale şi ar fi fost sustras prin tăiere de pe picior, din fondul forestier amplasat pe raza administrativ teritorială a comunei Breaza, denumită Dobron.

Din cercetări s-a stabilit faptul că 3 dintre cele 7 persoane, toate domiciliate în municipiul Reghin, au tăiat și transportat fără drept cantitatea de 5 mst. masă lemnoasă.

Cele 3 persoane au fost sancţionate cu amenzi contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice iar atelajele şi materialul lemnos au fost ridicate în vederea confiscării.

#La data 16.06.2017, poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice Mureş, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Gărzii Forestiere Braşov – Serviciul Judeţean Mureş, au desfăşurat o acţiune pe raza localității Văleni, comuna Acăţari pentru combaterea ilegalităţilor în domeniul silvic.
În fapt, într-o pădure aflată în locul numit Pădurea Adâncă, au fost descoperite în urma unei inspecţii de fond, 84 de cioate, din specia gorun, jugastru şi carpen, provenite din tăieri ilegale.
Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că suprafaţa din care proveneau cioatele aparţine unei persoane, de 20 de ani, domiciliate în comuna Acăţari, sat Văleni.

Totodată, a reieşit că persoana vizată nu avea încheiat un contract de prestări silvice şi administrare cu niciun ocol silvic, motiv pentru care a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei.
Prejudiciul calculat de reprezentanţii Gărzii Forestiere este de 74.038 lei iar conform prevederilor legale, proprietarul suprafeţei de pădure este obligat la plata sumei de 37.019 lei, reprezentând jumătate din valoarea totală a prejudiciului.
În aceeaşi zi, în parcela alăturată, care aparţinea unui alt bărbat, de 74 de ani, au mai fost identificate 3 cioate din specia carpen, cu o valoare calculată a prejudiciului de 676 de lei.
Şi această persoană a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei şi este obligată la plata sumei de 338 de lei, reprezentând jumătate din valoarea totală a prejudiciului.
Cercetările vor fi continuate de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.