Gafă a Ministerului Turismului. Cum a scris greşit promovarea Sighişoarei la Berlin

O gafă a Ministerului Turismului a pus încă o pată rușinoasă, dacă mai era cazul, pe imaginea României, la târgul de turism din Berlin.

De asemenea, pe panoul de promovare a țării noastre apărea o fotografie neinspirată cu un bărbat cu burta dezgolită, în șosete albe, în iarbă și cu capul între mâini. Vinovatul a fost dat afară din minister. Oficialii încearcă acum să atragă turiștii nemți prin negocieri directe cu tour-operatorii mari din Germania.

Pe panoul de prezentare a orașului Sighișoara a fost scris greșit în germană numele lui Vlad Țepeș, zis și Dracula.

Aceasta este imaginea care ar fi trebuit să îi convingă pe nemți că România este o țară care merită să fie vizitată. Un bărbat pe jumătate dezbrăcat, cu tricoul ridicat peste burtă și cu șosete albe, așezat lângă un gard.Când și-au dat seama de gafă, cei de la stand au încercat să acopere bărbatul din fotografie cu o boxă. Dar au atras și mai tare atenția, mai ales că fotografia a reprezentat standul Româniai timp de 5 zile la unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume.

Pentru a participa, Ministerul Turismului a plătit 65.000 de euro.

Foto: Romania-insider.com

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.