(galerie foto) Echipajul mureșean canin de Intervenţie la Avalanşă va fi prezent pe Transfăgărășan pentru reconfirmarea brevetului

 

 

În perioada 17-25 februarie, la Cabana Capra de pe Transfăgărășan, se desfășoară Stagiul Naţional de Formare al Unităţilor Canine de Intervenţie la Avalanşă, acţiune la care  participă şi echipajul canin al salvamontiștilor mureșeni. Stagiul se va finaliza cu un examen în cadrul căruia  echipajul trebuie să facă dovada  capabilității operative de intervenţie oriunde în zona montană.

Pe parcursul a nouă zile, unitatea canină (conductor + câine) va trebui să progreseze în așa fel încât la examenul final, va dovedi capabilitatea accesului oriunde în zona montană, va executa misiunea de salvare prin găsirea a minimum două victime umane îngropate în zăpadă, după care va arăta că se poate retrage în siguranță. Probele de acces vor conține schiul de tură, rapelul pe stâncă și/sau gheață, precum și alte situații care pot fi întâlnite în timpul unei acțiuni de salvare. Unitățile canine candidate, sunt cele care au trecut evaluarea cu caracter obligatoriu și eliminatoriu, în perioada 10-14 decembrie 2017, la Cota 2000 Transfăgărașan.

 

Mureșul reconfirmă brevetul

 

Astfel, participă pentru brevetare sau pregătire, echipaje din Alba, Neamț, Hunedoara, Bihor, Gorj. În ultimele trei zile ale școlii, se va susține și examenul de reconfirmare a brevetelor obținute în anii trecuți, de către toate unitățile canine de avalanșă din România. Pentru reconfirmarea brevetelor se vor prezenta toate unitățile canine din țară, astfel: Argeș (3), Alba (1), Bacău (1), Caraș (1), Gorj (1), Mureș (1),

În acest moment, corpul de conductori pentru câini de avalanșă din România este format din nouă conductori cu un total de zece câini brevetați, din opt județe.

Stagiul se adresează salvatorilor montani care doresc să se specializeze în intervenție canină la avalanșă. Candidatul este necesar să fie calificat ca salvator montan, întrucât schiul, tehnicile alpine de acces la locul avalanșei, precum și cunoașterea detaliată a procedurilor de intervenție la avalanșă sunt elemente care trebuiesc stăpânite la un nivel superior, anterior intrării în școala canină.

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România este entitatea abilitată în formarea, calificarea și specializarea salvatorului montan în țara noastră, prin Școlile Naționale Salvamont (etape de începători și avansați, cu sezonalitate vara și iarna) și prin Stagiul Național de Formare al Unităților Canine pentru Intervenția la Avalanșă.

Intenția Salvamont România este ca, la nivel național să fie în permanență 25-30 de unități canine de avalanșă, răspândite pe arcul Carpatic, astfel încât să se asigure o intervenție optimă. Acest lucru va fi cu atât mai necesar, în condițiile în care, în viitorul apropiat, vor exista trei elicoptere echipate pentru intervenție montană, dispuse judicios pentru optimizarea intervenției, la care se va face de gardă pe perioada iernii, cu unități canine pentru avalanșă.

 

Sursa: Salvamont Salvaspeo

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.