Grant elvețian pentru Academia Sighișoara

sighisoaraPrimul festival-şcoală româno-elveţian pentru muzicienii tineri ‘Academia Sighişoara’, unic în România, ajunge în această vară la a XXI-a ediţie. În spatele acestui important eveniment cultural se află o muncă titanică depusă de violonistul elveţian de origine română Alexandru Gavrilovici, fost prim concert-maestru al Orchestrei Simfonice din Berna timp de 34 de ani.

Începuturile ‘Academiei Sighişoara’ se regăsesc în Festivalul de Muzică de Vară Sighişoara, iniţiat în 1993 de Alexandru Gavrilovici şi de flautista elveţiană Heidi Indermühle. Ulterior, dintr-un curs pentru studenţi din România şi Elveţia, susţinut de profesionişti în domeniu, recunoscuţi pe plan mondial, ‘Academia Sighişoara’ s-a transformat treptat într-un important festival, dar cu păstrarea caracterului de şcoală de vară. Prin Ambasada de la Bucureşti, Guvernul Elveţiei şi firme cu acţionariat elveţian din România au susţinut material an de an acest festival, în timp ce autorităţile române, cu excepţia Primăriei Sighişoara, privesc pasive de pe margine, deşi în fiecare vară numeroşi studenţi din România beneficiază, la Sighişoara, de experienţa unor profesori de talie mondială.

Începând cu ediţia din acest an, până în 2016, Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociaţia Cultura Viva Sighişoara (Elveţia), condusă de Alexandru Gavlilovici, a reuşit accesarea unei finanţări în valoare de 250.000 de franci elveţieni, pentru proiectul ‘Academia Muzicală Sighişoara’, în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, Fondul Tematic pentru Parteneriate şi Experţi. În cadrul acestui grant, în România, pe lângă academia propriu-zisă, vor avea loc şi două premiere naţionale, respectiv achiziţionarea primului fortepiano din ţară, la Cluj-Napoca, şi organizarea primelor cursuri ‘Alexander Technique’, necesare conştientizării mişcării corporale a fiecărui muzician, în timp ce cântă la un instrument.

print

0 comments on “Grant elvețian pentru Academia Sighișoara
  1. Carmen spune:

    Unde este Fundatia Elan Bucuresti, in ecuatia asta? Recititi propriile articolele aparute in cei douazeci de ani de care spuneti si va veti aminti ca organizatorii acestui festival au fost altii decat cei pe care ii enumerati dvs: Primaria Sighisoara si Fundatia Elan. Din cate spun sighisorenii Gavrilovici este un bun violonist dar nu are nicio legatura cu organizarea unui eveniment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.