Guvernul acordă ajutoare de urgenţă de peste un milion de lei persoanelor afectate de inundaţiile din iunie

inundatii

Guvernul a aprobat, marţi, în şedinţă, acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de peste un milion de lei, în sprijinul a 550 de familii şi persoane singure afectate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase şi alunecări de teren.

”Familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutoare în sumă totală de 1.087.395 lei sunt din judeţele Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea. În judeţele Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Suceava şi Tulcea au fost înregistrate fenomene hidrologice în luna iunie 2016 – inundaţii, viituri, fenomene meteorologice periculoase, furtuni, tornade – care au condus la deteriorarea mai multor locuinţe, fiind necesare lucrări de consolidare şi reparare. Câteva case au fost distruse în totalitate”, informează Executivul.

De asemenea, au fost distruse de apă şi nămol bunurile de folosinţă îndelungată. În unele localităţi, din cauza vântului foarte puternic au fost distruse acoperişurile locuinţelor şi blocurilor.

Beneficiarii acestor ajutoare de urgenţă au fost identificaţi pe baza anchetelor sociale realizate de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială. Aceste ajutoare se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

News.ro

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.