Guvernul României aduce în judeţul Mureş 737 de milioane de lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală


Organizația județeană a PSD Mureș informează că suma totală a finanțării obiectivelor și proiectelor aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 – PNDL 2, în județul Mureș se ridică la 737,5 milioane de lei.
Sute de mii de locuitori ai județului nostru vor beneficia de condiții mai bune de educație și de viață cotidiană, odată cu finalizarea lucrărilor, urmare a faptului că banii alocați vizează cu prioritate rezolvarea nevoile comunităților privind construcția-modernizarea de creșe și școli, alimentarea cu apă, rețeaua de canalizare, construcția, amenajarea ori modernizarea drumurilor.
Practic, în județul Mureș suma disponibilă pentru construirea ori modernizarea creșelor și școlilor, este de 90,3 milioane de lei.
Pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare s-au alocat 267 de milioane de lei.
În ceea ce privește reabilitarea sau amenajarea drumurilor și podurilor, resursa financiară pentru următorii trei ani – până în 2020 – este de 357,5 milioane de lei.
Câteva exemple relevante pentru nevoile și așteptările comunităților din județul nostru care-și găsesc răspunsul prin PNDL 2 sunt: reabilitarea drumurilor județene Mureni-Archita, Bahnea-Cund, Breaza-Voivodeni-Glodeni și Luduș-Sărmaș, reparația podului peste râul Mureș de pe strada Călărașilor din Tîrgu-Mureș, asfaltarea și reabilitarea drumurilor interioare din Band, Băla, Beica de Jos, Fărăgău, Iclănzel, Lunca, Șăulia, Tăureni, reabilitarea unor poduri importante din Răstolița și Stânceni, școli și dispensare noi, proiecte care nu ar fi avut altă sursă de finanțare, nefiind eligibile nici pe fonduri europene.
”Programul Național de Dezvoltare Locală este cea mai mare dovadă a seriozității și responsabilității cu care Guvernul PSD-ALDE tratează problemele cetățenilor acestei țări. Este o punte de legătură între guvernanți și cetățeni, un angajament pe termen lung care le va da posibilitatea în special comunelor mici să se dezvolte prin programele de infrastructură. Primăriile au avut șansa unică de a-și selecta proiectele prioritare pe care le-au propus spre finanțare, iar acest program trasează direcția de dezvoltare a localităților pe următorii ani. Fondurile au fost alocate echilibrat primăriilor, indiferent de culoarea politică. Sunt convins că, în cel mai scurt timp, cetățenii vor simți ce înseamnă să aibă apă și canalizare acasă, să circule pe drumuri moderne, să meargă la medici în dispensare de ultimă generație și să-și trimită copiii în școli renovate, încălzite, cu toalete și mobilier noi”, a declarat președintele PSD, Vasile Gliga.
Din acest moment revine primarilor fiecărei localități responsabilitatea de a întocmi ori completa documentația legală necesară fiecărui proiect, pentru ca banii să ajungă acolo unde este nevoie de ei.
Lista completă a obiectivelor și proiectelor PNDL 2, pentru localitate și județ este disponibilă aici: http://www.mdrap.ro/lucrari-publice/pndl/-8564
La nivel național, PNDL 2 înseamnă un efort de 30 de miliarde lei, angajat până-n 2020.
Au fost depuse peste 13.000 de proiecte cu o valoare totală de peste 67 miliarde lei, mai mult decât dublu decât suma de 30 miliarde lei alocată prin lege pentru perioada 2017-2020. Au fost selectate științific, pe baza unor criterii obiective, peste 6.851 de proiecte cu valoare totală de 29,9 miliarde lei. Proiectele au fost depuse de autoritățile locale în funcție de necesitățile reale ale comunităților.
Astfel, la nivel național, a rezultat următoarea repartizare a fondurilor:
o 9 miliarde lei pentru rețele de alimentare cu apă și canalizare
o 16 miliarde lei pentru drumuri și poduri (județene, comunale sau orășenești)
o 4 miliarde lei pentru unități de învățământ (creșe, grădinițe, școli, colegii)
o 1 miliard lei pentru unități medicale.
Pentru prima dată fondurile de dezvoltare sunt distribuite pe baza unei formule matematice echilibrate, nepartizane politic, care a luat în calcul, în primă etapă, alocarea fondurilor pe județe și apoi repartizarea în interiorul județelor.
În formula alocării fondurilor pe județe sunt patru indicatori luați în calcul: numărul de localități din județ, populația județului, suprafața județului și impozitul pe venit încasat pe județ. Ca urmare, indiferent de culoarea politică a președinților de consilii județene sau de bazinul electoral, județele au primit bani după criterii obiective raportate la cei patru indicatori privind structura demografică și administrativă și capacitatea financiară a acestora.
Astfel, în PNDL II, raportul dintre județul care primește cei mai mulți bani și județul care primește cel mai puțin este de 2,4, realitate care demonstrează asigurarea unei finanțări echilibrate la nivelul întregii țări, în beneficiul tuturor cetățenilor.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.