Horaţius Dumbravă despre efectele grave ale recentei ordonanţe de urgenţă

Membru în Consiliul Superior al Magistraturii,.judecătorul Horaţius Dumbravă a vorbit la RFI despre efectele extrem de grave ale ordonanţei de urgenţă pentru modificarea Codului penal şi a Codului de Procedură penală, pentru societatea românească. ”Mie mi se pare că este o sfidare la adresa justiției din România, dacă nu chiar la adresa întregii societăți românești. Dacă ministrul justiției ar fi citit raportul întocmit de Comisa Europeană ar fi înțeles că astfel de ordonanțe de urgență nu se dau în astfel de situații. Ar fi trebuit să întocmească un proiect de lege și să-l trimită în Parlament, asta ar fi fost situația normală. Urgența nu se impunea sub nici o formă.

Din punctul meu de vedere acest act normativ a fost dat cu dedicație pentru anumite persoane

Am impresia că ministrul nu înțelege rolul parchetelor. Parchetul general, sigur, aplică legea, dar face și politica penală a statului român, împreună cu ministrul. Problema este că specialiștii de la minister nu s-au consultat cu întregul sistem juridic.

Textul, așa cum apare în ordonanța de urgență nu este foarte clar. Chiar dacă și-au dorit să scape anumite persoane s-ar putea să nu fie chiar așa. Încadrarea se poate schimba…

Ședința CSM ar fi trebuit să avizeze în această dimineață actele normative. Cum să avizezi ceva ce a intrat deja în vigoare? Totul a fost făcut pe șest, totul a fost făcut șmecherește. Sunt absolut convins că CSM va avea totuși o poziție foarte fermă, dar care nu va putea schimba lucrurile. Justiția își va vedea de drum, instanțele și procurorii vor găsi căi să sancționeze toate actele ilegale pe care le comit funcționarii publici. Nu trebuie să admitem că astfel de acte șmecherești vor afecta bunul mers al societății românești”, a opinat judecătorul citat de RFI.

EM

Sursa RFI

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.