Hoți de locuințe prinși

 

5 tineri, din Tîrgu Mureş, sunt cercetaţi de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, pentru comiterea a 9 furturi, fapte prin care au cauzat un prejudiciu în valoare de peste 30.000 de lei.

La data de 9 februarie a.c., poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Biroului Furturi cu mod de operare – Poliţia Municipiului Tîrgu Mureş, au desfăşurat 5 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, situate pe raza municipiului Tîrgu Mureş.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că 5 tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani, toţi din Tîrgu Mureş, în perioada decembrie 2016 – ianuarie 2017, ar fi comis 9 infracţiuni de furt calificat din locuinţe şi societăţi comerciale.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost identificate si ridicate bunuri şi obiecte provenite din comiterea unor astfel de fapte, respectiv laptopuri, bijuterii, ceasuri, parfumuri şi altele.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit recuperat aproximativ 25% din prejudiciul cauzat.

Doi dintre tineri, de 19 şi 24 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale în vederea documentări întregii activități infracţionale.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.