Împuşcatul cocoşului, un obicei pierdut al saşilor din zona Reghin, practicat în a doua zi de Paşti

Împuşcatul sau puşcatul cocoşului în comunităţile săseşti din Uila, Batoş, Reghin, Ideciul de Jos şi Dedrad, practicat în a doua zi de de Paşti ca ritual pentru marcarea noului an agricol, este un obicei considerat dispărut după ce a început să se piardă treptat prin anii ’80, ajungându-se ca în anii ’90 să se mai practice doar sporadic.

În arhiva Muzeului Etnografic Reghin, studiată de cercetătorul Livia Rusu, se află o serie de consemnări făcute în urma cercetărilor în teren, din 1968, privind puşcatul cocoşului la Batoş, recunoscut ca obicei practicat a doua zi de Paşti.

„Conducătorul şi membrii fanfarei se organizează, cumpără trei cocoşi din sat şi îi duc la locul ales dinainte pentru puşcat cocoşii. Primul cocoş se leagă de picior şi se priponeşte la 100-120 metri. Tot satul, pe la orele 14,00, pornea la faţa locului să asiste la spectacol. După ce primul cocoş era împuşcat, se lega al doilea, apoi al treilea. Prima dată trăgeau însuraţii şi pe urmă feciorii. Cel care împuşca cocoşul trebuia să plătească 10 litri de vin. Dacă nu-l împuşca, plătea numai cartuşul. Dacă cocoşul era lovit, dar nu omorât, trăgătorul trebuia să plătească 5 litri de vin. Cel care împuşca şi omora cocoşul era ridicat de bărbaţi şi de feciori de trei ori în sus şi i se puneau penele de cocoş în pălărie”, se arată în arhivele Muzeului de Etnografie din Reghin.

Potrivit documentelor, după ritual, participanţii se întorceau în sat însoţiţi de fanfară. Cei care au împuşcat cocoşii mergeau în fruntea fanfarei, cu prăzile în băţ, ţinute pe spate, iar după fanfară veneau tineretul şi toţi oamenii satului.

În sat, cocoşii împuşcaţi erau vânduţi la licitaţie ca să strângă bani pentru petrecere, apoi erau fripţi şi mâncaţi. Tineretul participa la petrecerea cu joc, iar restul oamenilor mergeau acasă.

Cercetătorul Livia Rusu a precizat că ieşirea sătenilor pe câmp pentru acest ritual al împuşcării cocoşului se poate interpreta în legătură cu tradiţia de a invoca primăvara un nou an agricol bun, însă are şi alte simboluri: se aduce o jertfă divinităţii, se invocă biruinţa luminii asupra întunericului şi se asigură fertilitatea câmpurilor şi a oamenilor.

Se mai spune că sunetul produs de împuşcături are menirea de a alunga spiritele rele care ar putea cauza daune recoltelor, animalelor şi oamenilor. De asemenea, cocoşul este un simbol universal de fertilitate şi în multe culturi era o pasăre de sacrificiu mai ales în perioada recoltelor. În creştinism, cocoşul a devenit un simbol al Învierii lui Hristos.

Potrivit studiului cercetătorului Livia Rusu, publicat în volumul „Marisia XXIX”, obiceiul puşcatului cocoşului la Uila, Batoş, Reghin, Ideciul de Jos şi Dedrad a fost consemnat prima dată în 1865, de către Wilhelm Mannhardt, un discipol al fraţilor Grimm, care au iniţiat o culegere privind cultura spirituală a poporului german, dar şi a popoarelor învecinate.

La chestionarul folcloristic-etnografic privitor la obiceiurile agrare dintr-o serie de ţări din Europa au răspuns şi saşii din Uila, Batoş, Reghin, Ideciul de Jos şi Dedrad, iar aceste manuscrise sunt păstrate la Biblioteca de Stat din Berlin.

Studiul relevă că Mannhardt a susţinut, pentru prima dată, că lovirea cocoşului este „un ritual de fertilitate adresat spiritului zoomorf al grâului”, deşi obiceiul apare cu totul desprins de ciclul recoltatului, al secerişului. În plus, acesta arăta că, încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, împuşcatul cocoşului a devenit doar un prilej de distracţie a comunităţii săseşti.

AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.