În apă caldă să ne duelăm

După trei ceasuri bune în care s-au acuzat reciproc, aleşii locali au ajuns la un compromis privind reluarea furnizării apei calde în Tîrgu-Mureş în şedinţa extraordinară desfăşurată vinerea trecută. Din 13 iunie, 7.000 de familii au rămas fără apă caldă, după ce E.ON Gaz a sistat furnizarea gazului metan către centralele termice operate de E.Star Mureş Energy.

Mai precis, aleşii locali au decis ca Locativ să preia operarea celor 15 centrale termice care asigură alimentarea cu energie termică a 7000 de familii târgumureşene, iar centralele termice proprii ale grădiniţelor, şcolilor şi blocurilor ANL să fie operate direct de către primărie, prin Direcţia Energetică, a cărei organigramă a fost votată în şedinţă. “Suntem consecvenţi deciziei din 2 iulie prin care am delegat gestiunea directă către Primăria Tîrgu-Mureş. Am venit cu noi măsuri concrete şi cu termene, dar pentru o perioadă de tranziţie intermediară am delegat gestiunea la Locativ pe baza promisiunii Executivului că în 48 de ore se va drumul la apa caldă”, a spus consilierul local UDMR, Peti András.

Perioada de tranziţie, aşa cum a explicat acelaşi consilier local, va dura până ce se vor obţine avizele, licenţele necesare operării de către Primăria Tîrgu-Mureş a sistemului centralizat de termoficare. Aleşii au explicat că au votat trecerea temporară a serviciului public de termoficare la Locativ, dar că nu vor renunţa ca acesta să fie administrat direct apoi de către Primărie. „Pentru că atunci există un control direct, respectiv nu implică costuri, pentru că orice societate comercială ar veni, ar creşte tarifele la agentul termic furnizat populaţiei, de aceea preferăm să rămână la primărie care nu poate pune adaos comercial. Nu putem să renunţăm la sistemul centralizat deoarece întotdeauna va exista un procent de aproximativ 20 % din populaţie care nu îşi va permite să îşi finanţeze lucrările interioare pentru a avea propria centrală de apartament”, a subliniat alesul local USL Cornel Brişcaru.

De asemenea, aşa cum menţionam mai sus, aleşii şi-au retuşat o greşeală după ce au dovedit că nu aveau habar de faptul că în organigrama primăriei nu exista un serviciu energetic – e adevărat că nici reprezentanţii primăriei nu s-au obosit să îi atenţioneze că acesta nu este prevăzut – care să se ocupe direct de operarea sistemului centralizat de termoficare. Scăpare reparată prin aprobarea organigramei acestei direcţii energetice care va funcţiona cu 29 de persoane în schemă, care vor fi angajate prin redistribuirea personalului deja existent în cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş.

Blocurile ANL, pe cont propriu

În privinţa blocurilor ANL, aleşii locali au decis ca acele centrale proprii cu care sunt prevăzute imobilele să fie preluate înapoi de la E.Star Mureş Energy, iar chiriaşii, prin asociaţiile de locatari, să încheie direct contracte de furnizare a gazului metan cu E.ON Gaz.

Modul cum a fost soluţionată temporar problema l-a nemulţumit pe consilierul local Claudiu Maior. „Nu pot să fiu mulţumit de o variantă struţo-cămilă. Sper ca în cel mai scurt timp să reuşim să preluăm centralele de la E.Star. În momentul în care vom prelua centralele, în 48 de ore, ei vor avea apă caldă şi căldură”, a spus acesta.

Când va fi această dată e dificil de anticipat, problemă semnalată chiar de către unul dintre reprezentanţii Executivului. „Hotărârea nu specifică data de la care se va relua furnizarea gazului în sistem. Astăzi sistemul operează, centralele nu funcţionează pentru că nu este plătit gazul. Rebranşarea va fi posibilă în momentul în care vom conştientiza că există datorii către E.ON Gaz şi vom trece la plata acestora. Într-adevăr poate să fie în două ore, nu în 48 de ore dacă se efectuează plata acestor datorii”, a spus viceprimarul Ionela Ciotlăuş.

Trăgând linie, remarcăm că s-a votat iar de dragul votării pentru că nu există garanţia că E.Star va ceda centralele termice fără să îşi recupereze debitele restante de la Primărie cu titlu de subvenţii şi pe care conducerea municipalităţii nu le recunoaşte, deşi sunt rezultatul neaplicării unei hotărâri de CL şi astăzi în vigoare, respectiv că E.ON va relua furnizarea gazului. Aşteptăm cu mult interes data de 6 septembrie când perioada de 90 de zile prevăzută în contractul reziliat cu E.Star de continuare a furnizării energiei termice va expira.

Ligia Voro

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.