In memoria tîrgumureșeanului Dan Panaitescu, Scena Mare a festivalului SZIGET îi va purta mereu numele

Insula Obuda din nordul capitalei ungare, Budapesta, găzduiește odată pe an, timp de o săptămână, un eveniment  ce cuprinde mai multe festivaluri într-unul singur. Diferite genuri muzicale și spectacole au loc pe câteva  scene printre care sunt presărate localuri, terase, buticuri, bancomate, farmacii, dușuri, oficii poștale, toalete ecologice, tiroliana, zeci de mii de corturi, bungee-jumping, ring de dans, tenis de masă, fotbal. Într-un cuvânt: Sziget.

În 2011 Sziget a obținut cele mai multe voturi la concursul organizat de Yourope (Uniunea Festivalurilor din Europa) și Virtual Festivals Europe, concurs la care au participat 25 de festivaluri mari din Europa.  Peste 2000 de jurnaliști acreditați, din peste 40 de țări vor transmite de la festivalul din mijlocul Dunării, și în acest an, ca de fiecare dată din 2003, la începutul lunii august. Anual, o mie de români participă la Sziget fesztival, purtând cu mândrie brățara de plastic, semn că fac parte din familia ”szigetarilor”. O familie mare ce numără peste 400.000 de vizitatori. Oare câți dintre cei rămași acasă știu, că scena principală de la Sziget poartă numele unui român?

Scena principală se numește Dan Panaitescu

Începând de anul trecut, în semn de omagiu adus celui care a fost unul dintre organizatorii festivalului, Dan Panaitescu, Dan al szigetarilor, scena principală îi poartă numele. ”De anul trecut îi poartă numele și-l va purta și de acum încolo”, a declarat în exclusivitate pentru PUNCTUL, directorul de comunicare de la  Sziget, Marinka Csaba.

Ce a însemnat Dan Panaitescu pentru Sziget?

Chiar și după un an de la tragica dispariție a colegului și prietenului Dan Panaitescu, cei care l-au cunoscut  își exprimă regretul față de dispariția fulgerătoare a celui care a fost omul din spatele scenei. ”Dan Panaitescu  a conlucrat chiar înainte de festival cu Gerendai Károly, unul dintre fondatorii festivalului. A îndeplinit diferite funcții, ca în cele din urmă să devină impresar internațional.  Dan a lucrat de la început pentru festival. Ani de-a rândul el a organizat spectacolele starurilor străine, având un rol însemnat în obținerea titlului de ”Cel mai bun megafestival al Anului”, de două ori,  Festivalul Sziget fiind singurul distins cu acest premiu printre cele mai prestigioasele manifestări.  Deasemenea și-a adjudecat pe merit titlul de  Best-line-up, anul trecut la Premiile Festivalurilor Europene, European Festival Awards”, a menționat Marinka.

Ce a însemnat Sziget pentru Dan Panaitescu?

”Fără exagerare putem afirma că Sziget a însemnat însăși viața pentru Dan. A lucrat cu străinii, cu oameni de peste ocean, de aceea în orice moment al zilei, ziua sau noaptea îl puteai aborda, reacționând cu promptitudine solicitărilor. În timpul festivalului dirija cu foarte mare severitate backstage-ul scenelor, de aceea totul funcționa perfect. De asta a fost respectat și de cele mai mari staruri”, a subliniat directorul.

Ce știm despre Dan Panaitescu, impresarul?

Născut în 5 noiembrie 1955 la Tîrgu Mureș, Dan Panaitescu a fost cel mai important impresar muzical din țara vecină și unul dintre cei mai influenți oameni din domeniul muzical din Europa de Est. În anii ’90 s-a stabilit în Ungaria. A călătorit ca tehnician alături de formații din țara vecină, a fost manager de turnee, apoi a devenit director artistic, responsabil cu programul artiștilor internaționali. Întrebat  despre acele vremuri, Dan Panaitescu spunea: ”Istoria e cam așa: prin ’92 după un concert ”Sziami” trupa celor doi ( Peter Müller și Károly Gerendai, nota red.), s-au gândit ce frumos ar fi să existe un loc cu corturi și muzică, unde să stea flăcăii cu fetele câteva zile la rând și să se distreze. S-au dus ei la primărie, acolo  au dat peste oameni înțelegători. Au primit și ceva sponsorizare. Așa s-a născut primul Sziget. La al doilea deja au chemat trupe străine și l-au denumit ”Euro Woodstock”. A fost reușită atmosfera, dar problema era că (evenimentul) s-a încheiat cu 18 milioane de forinți în minus, din cauza amatorismului în organizare. Rămâneau două alternative: tragem perdeaua sau o facem serios și învățăm cântecul din mers. Lucru care s-a și întâmplat”.  Apoi în 1996 a sosit și primul nume mare: David Bowie. ”Suntem aproape 50 de inși care lucrăm pentru festival. Partea mea de muncă începe cam din octombrie, anul anterior desfășurării unei ediții. Vacantele numelor mari pe care nu le pot aduce sunt o mare problemă. Argumentul financiar e suficient doar dacă trupele lucrează în perioada festivalului”, explica Dan Panaitescu într-un interviu.

Cum a fost Dan Panaitescu, omul?

Pentru că știrile negative și răufăcătorii aduc cititori și accesări pe siteuri, faptele bune și reușitele oamenilor de valoare rămân în umbră. Abia după ce trec dincolo, într-o nouă dimensiune, ajung și ei în centrul atenției. Dan Panaitescu a fost respectat și în timpul vieții, dovadă că după tragicul accident din  noaptea de 15 iulie 2016 ”au curs condoleanțele”, după cum afirma Gerendai Károly la vremea respectivă. ”A fost un tip puțin cunoscut în breasla de acasă, dar pe scena internațională s-a bucurat de o recunoaștere aproape uluitoare, fiind o personalitate apreciată și îndrăgită, după cum se vede după numele starurilor care l-au deplâns și i-au dedicat piese în mod special”, a declarat Gerendai pentru hvg.hu.

Chemical Brothers, in memory of Dan Panaitescu

La Sziget anul trecut Chemical Brothers și-a încheiat concertul cu un text In memory  of  Dan Panaitescu, legendarul Marky Ramone a pus un buchet de trandafiri albi pe scenă, iar John Newman, Bastille și Naughty Boy i-au dedicat câte o piesă.

”În 2000 l-am cunoscut pe Dan, atunci am ajuns la Sziget”, povestește directorul de comunicare Marinka Csaba. ”Nu era ușor să ajungi în anturajul lui, dar în toți acești ani cred că am reușit să construim o relație de prietenie. Dan a fost un om retras, nu-i plăcea publicitatea, aproape niciodată nu a dat declarații pentru media. Astfel că în mare parte doar cei din breaslă îl cunoșteau în țară, dar s-a bucurat de recunoașterea tuturor atât în țară cât și peste hotare. Nu întâmplător i-a fost decernat post mortem European Festival Award pentru întreaga sa carieră”, a declarat pentru PUNCTUL Marinka Csaba.

Comunicatul Festivalului Sziget

În acea zi fatidică Dan Panaitescu a participat la prima zi de festival Electric Castle de la Bonțida. Era într-o zi de joi, după care a pornit să-și viziteze rudele urmând ca sâmbătă să revină la festival. Un accident de mașină i-a pus capăt călătoriei sale pe acest pământ. A lăsat în urmă o soție și doi copii minori.

„Adio, Dan! Am primit vestea tragică a morţii colegului şi prietenului nostru Dan Panaitescu, care a lucrat la organizarea festivalului Sziget şi a celorlalte evenimente ale noastre de la bun început şi care este unul dintre cei mai cunoscuţi promoteri. Dan era cel care semna contractele cu toţi artiştii mari care veneau la festivalurile noastre. Suntem muţi. L-am invidiat mereu că nu îmbătrânea niciodată, dar nu ne-am fi gândit că nu va apuca să o facă. Ne va fi dor de tine, Dan”, se arată în comunicatul organizatorilor Festivalului Sziget.

Erika MĂRGINEAN

.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.