În stradă de 1 Decembrie

IMG_3248Sute de reghineni au sărbătorit în stradă 1 Decembrie, bucurându-se de ziua frumoasă şi programul artistic pregătit de autorităţile locale.

Parada militară

Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au debutat la ora 14 , când în faţa Primăriei, în prezenţa plutoanelor de pompieri, jandarmi şi soldaţi din garda de onoare, în sunet de fanfară, au fost primite oficialităţile. A urmat apoi acordarea onorului militar, salutul drapelului de luptă şi al gărzii de onoare şi trecerea în revistă a formaţiunilor militare.
Imnul naţional al României a fost interpretat de Ciprian Istrate şi a fost urmat de serviciul religios oficiat de un sobor de preoţi din oraş. Au susţinut alocuţiuni senatorul Alexandru Petru Frătean, deputatul Vasile Gliga şi primarul municipiului Reghin Maria Precup, apoi a început parada militară.

Au defilat prin centrul oraşului Batalionul 610 de operaţii speciale, Plutonul detaşamentului de Pompieri Reghin în ţinuta de prezentare şi în ținute de intervenţie, Plutonul Jandarmeriei Reghin, maşini de intervenţie echipate cu aparatură specială şi aparținând Forţelor de intervenţie ale Poliţiei Mureş, Jandarmeriei şi Pompierilor.
După parada militară, reghinenii prezenţi s-au adunat în faţa scenei şi au jucat Hora Unirii acompaniaţi de fanfara municipiului Reghin.

Programul artistic …

… de pe scena special-amenajată între cele două parcuri din centrul oraşului a început la ora 15, 30 cu un moment muzical-patriotic susţinut de un grup de jandarmi condus de Ciprian Istrate şi acompaniat de grupul instrumental Ceteraşi de pe câmpie. A urmat apoi un recital folcloric susţinut de acelaşi Ciprian Istrate împreună cu soţia sa, Mihaela Istrate.
Au mai cântat pentru reghineni Leontina Pop, Dorina Oprea, Ionela Moruţan, Livia Harpa, Livia Sorlea, Andrei Romanică şi Ovidiu Furnea, care au fost urmaţi de rapsodul popular Vasile Crişan . Acesta a urcat pe scenă cu tulnicul său şi a fost acompaniat de orchestra Casei Municipale de Cultură Eugen Nicoară din Reghin şi de un grup de tinere soliste .
Interpreţii reghineni de muzică populară au fost împărţiţi în două grupuri şi au cântat aproximativ o oră şi jumătate. Este vorba despre Doru Pop, Maria Neag, Sorin Pantea, Dan Aurelian Ştefan, Dumitru Gliga, Ana Crişan, Anca Branea Neamţu , Mihaela Botoş Lateş, Camelia Moldovan, Dănuţ Pop, Corina Florea Covaciu, Gabriela Merdar, David Puşcaş şi Ioan Cristian Ţăran.
Când s-a lăsat întunericul şi s-au aprins luminile de sărbătoare în tot orașul, spectacolul a continuat cu Laura Lavric, Gheorghe Roşoga şi Aurel Tămaş.

În jurul orei 21.00 pe scena în faţa căreia s-au adunat sute de reghineni a urcat Connect-r care a electrizat atmosfera timp de aproape o oră. Programul zilei de 1 Decembrie s-a încheiat la Reghin cu un spectaculos foc de artificii.
Spectacolul a fost prezentat de cunoscuta Doina Mirea, realizator de emisiuni folclorice la Favorit TV.
Desfăşurarea întregului eveniment a fost transmisă in direct de DaReghin Tv, iar spectacolul de la scenă a putut fi văzut de toţi cei care au ales să rămână acasă deoarece a fost transmis in direct de ambele televiziuni din oraş.

Emeșe Ardelean

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.