În Tîrgu Mureșul de acum 111 ani, cercetând povestea unei clădiri secesioniste

 

 

Impozanta clădire construită în stil secesionist din cartierul Cornișa, cu un frumos parc dendrologic în jur, va fi asaltată, în curând, de o nouă generație de candidați la studenție. Concitadinii mei au ghicit desigur, că e vorba despre clădirea ce găzduiește Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. Pentru că în urma articolului din săptămâna trecută („La aniversarea unei jumătăți de secol de la nașterea unui cartier”), în care vorbeam despre cantina studențească din cartierul Cornișa, construită la începutul anilor 1970, am fost întrebată când a fost construită clădirea ce găzduiește universitatea de medicină, m-am documentat și iată ce am aflat!

 

Proiectul fraților Grünwald

 

În timpul primului mandat al primarului dr. Bernády György (1864 – 1938), pe terenul din actualul cartier Cornișa a fost construită clădirea ce avea să fie sediul Universității de Medicină de azi. Construită în stil secesionist între anii 1906 – 1907 după proiectul fraților Grünwald, clădirea principală cu trei etaje și cea de alături cu două etaje au elemente vieneze. Clădirea a fost construită de primăria orașului pentru a-i servi ca sediu pentru Școala de cadeți austro-ungari. Deschiderea festivă a școlii militare, cu un efectiv de 217 elevi, s-a desfășurat în 5 octombrie 1909. Cu timpul „numărul elevilor a crescut la 294, din care 221 maghiari, 44 germani, 5 români, 8 croaţi şi 16 de alte naţionalităţi, dăscăliți de 25 de profesori”, aflăm de pe blogul lui Nicolae Balint, publicist și profesor de istorie.

Emil Rebreanu la Școala de cadeți

 

Răsfoind blogul publicistului Nicolae Balint găsim un fragment interesant referitor la fratele scriitorului Liviu Rebreanu, cel care avea să fie eroul din romanul „Pădurea spânzuraților”. În vara lui 1914, Emil Rebreanu a fost încorporat în armata austro – ungară și trimis la Școala de ofițeri din Oșorhei (Tîrgu Mureș), așa cum apare în scrisorile trimise Corneliei Dănilă, iubita sa. „Aseară am fost şi eu de faţă la plecarea la război a rezerviştilor de la regimental 62…Toţi aceşti soldaţi erau oameni însuraţi cu nevestele lângă ei. Oare ce se petrecea în inimile lor pline parcă de amarul înmormântării? Într-adevăr, înmormântare părea acest trist convoi, fără dangăt de clopot doar…”, menționa acesta, într-o scrisoare. Apoi în martie anul următor a plecat spre frontul din Galiția. Ce a urmat cunoaștem din romanul „Pădurea spânzuraților” și din cele trei scrisori succesive trimise de croatul Jovan Kurici, ordonanţa sa, în care era anunțat decesul lui Emil Rebreanu.

 

După distrugerile Primului Război Mondial

 

În 1916 pericolul apropierii frontului Primului Război Mondial a dus la mutarea școlii de cadeți în Ungaria. În clădire a fost instalat un spital militar de campanie. După terminarea războiului clădirea din Dealul Coșului (Kosárdomb), parte a actualului cartier Cornișa, a fost transformată în liceu militar, denumit „Mihai Viteazul”. Cursurile liceului au început abia la sfârșitul lunii noiembrie a anului 1919, după terminarea lucrărilor de reparații în urma distrugerilor suferite în timpul războiului. Cele două clase de la început au fost urmate an de an de altele, numărul acestora ajungând la 7 în 1923.

Profesori pedanți și examene grele

 

Elevii Liceului Militar „Mihai Viteazul” erau recrutați din Transilvania și Banat. Deși examenele de admitere au fost foarte grele, an de an a crescut numărul elevilor înmatriculați, în 1931 numărul lor ajungând la peste 600. La admitere se cerea nu doar o bună condiție fizică, dar candidații trebuiau să fie buni și la carte. Cadrele didactice erau profesori civili români și francezi și cadre didactice militare. Materiile reale, precum chimia, fizica și matematica le dădeau bătăi de cap elevilor. Un mare număr de elevi rămâneau corigenți, alții abandonau școala după admitere, dar foarte mulți se prezentau cu cinste și la concursurile de matematică. Astfel „la concursul naţional instituit în 1935 de „Gazeta Matematică”, din cele 8 premii, 7 au fost câştigate de elevii Liceelor Militare şi doar unul singur de un elev de la un liceu civil”, notează Nicolae Balint.

Ca să înțelegem dimensiunea succesului, trebuie menționat că la vremea aceea existau 143 de licee și gimnazii civile și doar 6 licee militare, potrivit sursei citate mai sus.

 

Vizită regală la Tîrgu Mureș

 

„Oșorhei” fiind vestit de pe vremea aceea pentru clădirile sale de art nouveau, dar și grație domeniilor de vânătoare din zonă, orașul a fost vizitat adesea de membrii Casei Regale și de alte personalități ale vremii. Astfel, au trecut pe aici Ferdinand I, Carol al II-lea, Regele Mihai I, Regina Maria, Principesa Ileana, Prinţul Nicolae (fratele lui Carol), Miron Cristea, Nicolae Iorga, George Enescu, până și generalul Henry Berthelot a poposit aici în 1922, în drum spre Alba Iulia, unde a participat la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, aflăm din însemnările aceluiași Nicolae Balint.

 

Dictatul de la Viena

 

 

Caruselul evenimentelor din Transilvania au continuat cu Dictatul de la Viena. O parte din Universitatea „Ferenc József” refugiată în 1919 la Seghedin (Szeged) a revenit la Cluj în 1940 și s-a reînființat sub numele de Universitatea „Bolyai”. Documentul înființării a fost semnat de Regele Mihai I și de Ștefan Voitec, ministrul Învățământului de atunci. Decretul privind denumirea Universității a fost publicat în decembrie 1945 în Monitorul Oficial. Universitatea „Ferdinand” refugiată în 1940 la Sibiu a revenit la Cluj și a fost redenumită Universitatea „Victor Babeș”. Aceasta însă avea nevoie de clădirile, dotările medicale pentru a putea funcționa. Nefiind condiții pentru două facultăți de medicină în Cluj, cea din cadrul Universității „Bolyai” a fost mutată la Tîrgu Mureș, în clădirea fostului Liceu Militar. Aici a funcționat între anii 1945 și 1948.

Reforma Învățământului

 

În 1948 după reforma învățământului a fost înființat la Tîrgu Mureș Institutul Medico-Farmaceutic de sine stătător, cu predare în limba maghiară. Primul său rector a fost Csőgör Lajos. Institutul a funcționat cu trei facultăți: medicina generală, pediatrie, igienă, stomatologie și farmacie. Între anii 1951 și 1958 a funcționat cu trei facultăți: medicină generală, farmacie și pediatrie, aceasta din urmă s-a transformat apoi în secție, iar stomatologia care a funcționat ca secție în anul universitar 1960-1961 a fost transformată în facultate în anul universitar 1965-1966. Facultatea de farmacie și-a încetat activitatea între anii 1986 și 1990.

 

Cursuri bilingve

 

În 1962 a fost înființată la universitate secția română, iar cursurile pentru studenții maghiari au devenit bilingve. Predarea se făcea în limba maghiară, iar practica se ținea exclusiv în limba română, chiar de către cadrele didactice de etnie maghiară, care până atunci predau și pentru secția română. În 1963 din 88 de studenți care au absolvit universitatea 81 erau maghiari, 2 români și 5 erau de altă etnie. În 1985 din 240 de rezidenți 172 au fost români, 67 maghiari și doar o persoană era de altă etnie. Politica partidului unic în anii 1980 făcea în așa fel încât în zonele locuite preponderent de români, să fie repartizați tineri medici de etnie maghiară. În 1991 institutul a obținut denumirea „Universitate de Medicină și Farmacie”, iar rectorul actual din 2012 este dr. Leonard Azamfirei.

Atât despre istoria clădirii secesioniste din dealul Coșului. Despre nemulțumirile absolvenților care n-au prins loc deși luaseră examenul de rezidențiat, despre protestele maghiarilor și a studenților împotriva deciziei Senatului UMF de a fuziona cu UPM sub neinspiratul nume de UMFST, despre sincopele în funcționarea cardului de sănătate și despre bubele din sistemul sanitar vom vorbi (poate) cu o altă ocazie.

 

Erika MĂRGINEAN

 

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.