Încep înscrierile la grădiniță

Părinții își pot reînscrie copiii la grădiniță începând din data de 8 mai, iar înscrierea noilor-veniți se va face începând cu 22 mai. Înregistrarea nu presupune niciun cost în sarcina părinților, iar printre actele necesare se numără și fișa medicală a celui mic.

Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure toate măsurile necesare derulării în condiții optime a înscrierii în grădiniţă. Astfel, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani vor avea loc, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ: reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2017-2018, respectiv înscrierea copiilor nou-veniţi. Reînscrierile vor începe în data de 8 mai, iar înscrierile se vor derula începând cu 22 mai„, se precizează în comunicatul instituției.

Fiecare grădiniță va avea un orar propriu pentru înscrieri, afișat la loc vizibil pentru toți cei interesați, inclusiv pe site-ul grădiniței (dacă există), și eventual pe site-urile inspectoratelor școlare. MEN impune grădinițelor să aibă afișate următoarele informații:

  • capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată);
  • numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
  • criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;
  • numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de cinci ani), grupa mijlocie (copii de patru ani) şi grupa mică (copii de trei ani). În baza Hotărârii Guvernului nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între doi şi trei ani.

„În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, repartizarea copiilor se va face în ordinea descrescătoare a numărului de crieterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil.”, mai scrie în comunicat.

Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare grădiniță) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. De asemenea, criteriile specifice de departajere vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale, după cum transmite Ministerul Educației.

Actele necesare la înscriere

Potrivit Ordinului Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 4464/2000 privind Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului preșcolar, actele necesare înscrierii copiilor la grădiniță sunt:

  • cererea de înscriere;
  • adeverințe cu veniturile părinților sau alte acte doveditoare ale veniturilor familiale
    (pentru grădinițele cu program prelungit și săptămânal);
  • copie după certificatul de naștere al copilului;
  • fișa medicală;
  • aviz epidemiologic, eliberat conform prevederilor legale.

Atenție! La înscriere nu se percep taxe, fiind vorba de grădinițe de stat. Părinții semnează însă un contract educațional ce include drepturile şi obligaţiile părţilor, potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Transferarea copilului…

… de la o grădiniță la alta se face la cererea părinților sau a susținătorilor legali, cu avizul celor două unități, în limita locurilor planificate. Scoaterea copilului din evidența grădiniței se face în următoarele situații, potrivit Ordinului MENCS nr. 4464/2000: în caz de boală infecțioasă cronică, cu avizul medicului, sau în cazul în care copilul absentează nemotivat două săptămâni consecutive.

Câte ore petrec cei mici la grădiniță?

De principiu, grădinițele funcționează cu program normal (cinci ore pe zi), dar sunt și grădinițe cu program prelungit (zece ore pe zi), unde celor mici li se asigură și mesele, precum și odihna de după-amiază.

Există însă și grădinițe cu program săptămânal, unde se asigură educația, pregătirea, hrana, supravegherea și odihna celor proveniți din medii sociale și familii defavorizate, pe durata unei săptămâni întregi.

„În situații deosebite, grădinița de copii poate funcționa cu grupe integrate (orar normal cu orar prelungit și/sau orar săptămânal) indiferent de programul solicitat de părinți, respectându-se prevederile legale în vigoare. Organizarea acestora se face în funcție de solicitările părinților, de condițiile materiale de funcționare și de nivelul de protecție și educație pe care le necesită copiii”, scrie în ordin.

Cristina Vancea 

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.