Începe BookParc – Târgul Editurilor Mureşene

bookparc-afis

Pentru prima dată în cadrul Zilelor Bibliotecii, editurile locale își vor prezenta oferta de carte. Întâlnirea expoziţională cu publicul mureşean se va desfășura în perioada 22-24 noiembrie, la fostul Hotel Parc (Str. Primăriei nr. 2, parter), şi are drept scop consolidarea legăturilor dintre editorii locali şi cititorii mureşeni, și, bineînțeles, Biblioteca.
Considerând că organizarea unui astfel de eveniment va contribui la mai buna cunoaştere şi promovare a valorilor culturale locale, îi așteptăm cu un real interes pe cititorii mureșeni să participe la acest târg.
BookParc – Târgul Editurilor Mureşene va avea deschiderea oficială marți, 22 noiembrie, ora 14:00 și se va bucura de lansarea a nu mai puțin de 5 cărți:
 Nicolae Băciuţ, Între lumi. Convorbiri cu N. Steinhardt
 „Sunt suflet în sufletul neamului meu”. Coşbuc 150, antologie de Nicolae Băciuţ
 Nicolae Băciuţ, La taclale cu Dumnezeu: poeme
 Traian Dușa, Țăran cu cravată
 Sindroame în pediatrie, editor coord. prof. univ. dr. Cristina Oana Mărginean
Și-au anunțat participarea editurile:
 ROMGHID
– Vine la târg cu albume turistice despre judeţul Mureş şi Transilvania. Editura Romghid este specializată în elaborarea de carte turistică: albume, ghiduri, broşuri, pliante, afişe, cărţi poştale etc. Este cunoscută pentru Colecţia „Comorile Transilvaniei” care include lucrări monografice şi ghiduri turistice despre Tîrgu Mureş, Braşov, Sighişoara, Sovata, Mediaş, Bran, Bistriţa, Alba Iulia, Palatul Culturii din Tîrgu Mureş şi altele. O parte din ghiduri sunt traduse în limbile maghiară, germană şi engleză.
 SC BOOKYARD COMPANY SRL
– Vine la târg cu carte pentru copii : cărţi cu poveşti, povestiri. Poezii, cărţi ilustrate pentru copii mici şi foarte mici. Albume gen mama şi copilul, educaţia copilului în familie, educaţia prin joc şi alte activităţi pentru copii. Profilul editurii : bibliografie şcolară din literatura maghiară şi universală, cărţi pentru şcolari şi preşcolari. Educaţia copilului. Lucrări de popularizare referitoare la creşterea bebeluşilor şi educaţia copiilor preşcolari şi şcolari
 Nico și Vatra Veche
– Profilul : beletristică pentru adulţi şi copii, publică mai ales autori locali. La târg vor fi expuse cărţi de beletristică (adulţi şi copii) şi reviste (« Vatra Veche »). Va lansa 3 volume la deschiderea târgului.
 BRĂDUȚ – Publishing House
– Vine la târg cu cărţi pentru copii şi volume de poezii, interviuri, jurnale de călătorie destinate adulţilor. Profilul editurii : beletristică, publicistică, literatură pentru copii. Editura e cunoscută pentru colecţia Chiţibuş: minicărţi ilustrate pentru copii.
 Liga Scriitorilor Tîrgu Mureș
– Este reprezentată de scriitorul Traian Duşa, care vine la târg cu volumele personale şi va prezenta cartea „Ţăran cu cravată” o trilogie de literatură memorialistică.
 Fundația Culturală ”Vasile Netea”
– Expune cărţi editate de fundaţie. Profilul editurii : carte culturală, istorică, biografică. Misiune : promovarea personalităţilor istorice, politice, culturale mureşene.
 Editura Universităţii de Arte UARTPRESS
– Expune lucrări de doctorat : despre artă şi teatru. Lucrări despre istoria universităţii de artă, lucrări despre istoria teatrului dar şi beletristică. Vor fi cărţi în limbile română şi maghiară. Profil : lucrări de specialitate, mai ales în domeniul teatrului.
 Editura Petru Maior – University Press
– Expune lucrări ştiinţifice şi universitare. Publică lucrări ştiinţifice ale cercetătorilor români şi străini din domenii ca ştiinţele inginereşti, ştiinţele exacte, ştiinţele sociale, economice sau studiile umaniste. Lucrări ale cadrelor universitare. Publică volume în variantă tipărită şi digitală în limbile română și engleză.
 UMF Tîrgu Mureș University Press
– Expune carte universitară şi publicaţii destinate studenţilor şi profesioniştilor din domeniul medical; are ca scop principal editarea şi publicarea lucrărilor ştiinţifice din domeniul medico-farmaceutic, care se adresează unui public larg, de la studenți la profesioniștii din aceste domenii.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.