Începe Studențiada

STUDENȚIADA, unul dintre cele mai mari evenimente studențesti din România, ajuns la cea de-a 8-a ediție, va avea loc anul acesta în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie, în 14 centre universitare din România și va reuni sub egida sa evenimente din sectoare precum educație, mediu, cultură, sport, dezvoltare personală, sănătate, voluntariat sau antreprenoriat social.
Uniunea Națională a Studenților din România, organizatorii evenimentului, și-au propus să ofere studenților din București, Iași, Craiova, Timișoara, Reșita, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Petroșani, Galați, Constanța, Brașov, Ploiești, Pitești, Bacău o săptămână plină de activități inedite, menite să îi ajute să deprindă compentențe necesare dezvoltării individuale si să sublinieze rolul important pe care tinerii îl au ca cetățeni, oferindu-le șansa de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar.
Organizatorii au promis evenimente cu tradiție, precum manifestări culturale, competiții sportive și petreceri tematice, dar și unele inedite: cross cu biciclete, dezbateri privind angajabilitatea sau lecții de teatru. Festivalul va culmina sâmbătă, 2 noiembrie, cu un concert de excepție susținut de Andra, Voltaj și Vunk în cadrul Rectoratului UPB, iar săptămâna se va încheia duminică, 2 noiembrie cu un recital extraordinar al Corului Universității Naționale de Muzică din București.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.