Închisoarea electorală

Odată cu începerea campaniei electorale a început și campania de informare cu privire la ce înseamnă mita electorală și votul ilegal. Astfel, țiganii din cartierul mureşean Valea Rece au fost vizitaţi săptămâna trecută de mai mulţi poliţişti şi jandarmi. Oamenii legii doreau să-i informeze pe localnici asupra consecinţelor acceptării mitei electorale. Astfel, cei care primesc sau oferă mită în schimbul votului riscă închisoare de la unu la cinci ani. Potrivit legii 67 din 2004: „Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier, sau de preşedinte al Consiliului Judeţean, precum şi primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani”.

Numai că aprecierea foloaselor, sau în ce măsură orice bun primit sau oferit în campanie devine mită, rămâne la judecata anchetatorilor. Dacă un pix, o cană sau o pereche de şlapi considerați că sunt mită electorală, nu vă rămâne decât să sunați la 112, iar la final, instanţa va stabili dacă s-a încălcat legea sau nu. În cadrul campaniei „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”, poliţiştii şi jandarmii au împărţit afişe şi fluturaşi informativi, astfel încât toţi localnicii să cunoască prevederile legii.

Cristina Vancea

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.