Infracţiuni rutiere la Sovata

La data de 15 decembrie 2017, ora 0010, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Staţiunii Sovata au oprit pe raza localităţii un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Eremitu.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere, iar în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

La data de 13 decembrie 2017, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Staţiunii Sovata au oprit pe raza localităţii, un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 73 ani, din localitate, care transporta cantitatea de 8,05 mc. lemn rotund din specia pin, fără a deţine aviz de însoţire a materialului lemnos.

Bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, modificate, iar semiremorca cu care s-a efectuat transportul, a fost confiscată.

Materialul lemnos identificat, în valoare de aproape 2,500 lei, a fost confiscat şi predat reprezentatului Ocolului Silvic Sovata.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.