Ingineri de top din 16 țări în conferință la UPM

universitatea petru maiorOameni de ştiinţă de 16 ţări vor prezenta, joi şi vineri, la în cadrul celei de-a şaptea ediţii a conferinţei internaţionale ‘Interdisciplinaritate în inginerie – Inter-Eng 2013’ de la Universitatea ‘Petru Maior’ (UPM) din Târgu Mureş, peste 120 de studii despre tehnologiile avansate pentru procese de fabricaţie din generaţiile viitoare.

Potrivit conducerii UPM Târgu Mureş, la această ediţie a conferinţei sunt prezentate 121 lucrări ştiinţifice la cele 14 secţiuni, de către cercetători din Spania, Portugalia, Italia, Germania, Turcia, Rusia, Ungaria, Australia, Iran, India, Malaezia, Thailanda, Libia, Algeria, Kazahstan şi România, care vor fi publicate în Revista Procedia Technology, editată de Elsevier.

Ediţia din acest an a ‘Inter-Eng 2013’ este organizată în cooperare cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România şi are ca parteneri internaţionali Institutul pentru Tehnologie şi Calitate Lisabona – Portugalia, Centrul de Învăţământ Flexibil Soderhamn din Suedia, Universitatea Sør Trondelag Trondheim – Norvegia, dar şi parteneri naţionali cum ar fi Asociaţia Generală a Inginerilor din România şi Camera de Comerţ şi Industrie Mureş.

‘Tema principală a conferinţei o constituie tehnologiile avansate pentru procese de fabricaţie din generaţiile viitoare. Obiectivul este de a oferi un forum ştiinţific şi profesional pentru ingineri şi oameni de ştiinţă din universităţi, centre de cercetare şi industrie pentru a prezenta lucrări de cercetare, contribuţii şi evoluţiile recente, precum şi practicile actuale din inginerie’, a precizat conducerea UPM Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, Inter-Eng 2013 găzduieşte şi conferinţa finală de diseminare proiectului de transfer de inovaţie Global-SRS ‘Metodologia mobilă de învăţare pentru formatori europeni şi îmbunătăţirea calităţii sistemelor de educaţie şi formare profesională’ coordonat de Institutul pentru Tehnologie şi Calitate Lisabona Portugalia.

La aceasta vor participa, printre alţii, acad. dr. Horia Colan din cadrul Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, dr. Kenneth Revett – Universitatea Britanică din Egipt, dr. Habil. László Kovács – Universitatea din Miskolc, Ungaria, şi dr. John B. Stav, Universitatea Sor-Trondelag din Trondheim, Norvegia.

Prima ediţia a ‘Inter-Eng’ a avut loc la Târgu Mureş în anul 2003.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.