Inspectoratul Școlar Județean Mureș desființează o clasă de la Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” din Târnăveni

Deși există 112 elevi care vor să urmeze cursurile acestei unități de învățământ la clasele cu predare în limba română, Inspectoratul Școlar Județean Mureș a aprobat doar trei clase din cele patru solicitate, ceea ce înseamnă că zeci de elevi din zona Târnăveniului vor fi nevoiți să facă naveta la Tîrgu Mureș sau efectiv să renunțe la școală, în cazurile în care posibilitățile materiale ale părinților acestora sunt limitate. Pentru același liceu s-au aprobat două clase cu predare în limba maghiară, adică 56 de locuri, față de numai 27 de opțiuni pentru aceste clase.
„În cursul zilei de astăzi, i-am trimis ministrului Educației Naționale, Pavel Năstase, o petiție în care îi solicit corectarea demersului Inspectoratului Școlar Județean Mureș. Copiii noștri trebuie să beneficieze de dreptul la educație garantat prin Constituție.” a afirmat primarul Sorin Megheşan.

print

Share
One comment on “Inspectoratul Școlar Județean Mureș desființează o clasă de la Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” din Târnăveni
  1. Vasile spune:

    Mai nou se plătesc funcţiile, nu munca., ori nu ştiaţi? Păi pentru astea trebuie bani serioşi, soarta profesorlor, elevilor, nu interesează chiar pe nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.