Instrumentele muzicale reghinene, promovate în America

Între 19 şi 22 ianuarie, a avut loc, la Anaheim, California, evenimentul NAMM Show. Fondat în 1901, NAMM însemna, la început, Asociația Națională a Comercianților de Instrumente Muzicale. Cu timpul a evoluat de la o asociație națională într-una internațională, incluzând printre membrii săi companii comerciale, distribuitori, afiliați și fabrici.
Târgul este rezervat numai specialiștilor în domeniu și este o șansă unică pentru producători să-și expună produsele noi, de la corzi, chitare, percuție, piane, până la echipamente de sunet și lumini.
Pentru prima dată în istoria sa de peste 6 decenii, fabrica de instrumente muzicale din Reghin a expus la târgul industriei muzicale din Statele Unite ale Americii. După ce a vizitat standurile ani la rândul pentru a studia piaţa, conducerea companiei a hotărât să se prezinte cu propriile instrumente…

O alternativă europeană

,,Am observat un ușor declin în ultimii ani a târgului de la Frankfurt, la care expunem în mod constant de peste 40 de ani. În schimb, am observat o creștere a celui de la Anaheim. Ne lipsea o prezență directă acolo în America, nu doar prin intermediul distribuitorilor. Fiind un târg unde accesul a fost doar pentru cei din industria muzicală, considerăm vizitatorii ca și potențiali clienți organizaționali. Aceștia au fost încântați de prezența noastră ca și producător european. Au considerat prezența instrumentelor noastre pe piața americană ca o alternativă foarte bună vis a vis de marea masă a instrumentelor chinezești”, a declarat ec. Marius Harpa, manager marketing la SC HORA SA.
Fabrica de la Reghin a fost construită în 1951, fiind prima fabrică de instrumente muzicale din lemn din România. După Revoluție, a fost privatizată prin preluarea pachetului majoritar de către angajați și între timp a devenit și cel mai mare producător de instrumente muzicale din lemn din Europa. Fabrica din Reghin a depăşit 4,5 milioane de instrumente fabricate de-a lungul anilor ce au trecut de la înființare. În prezent, fabrica este recunoscută şi apreciată atât de competitori, cât şi de consumatorii de muzică de pe toate continentele, aproximativ 90% din producţia fabricii fiind destinată exportului.

Gamă de produse extinsă

„Acum era momentul să participăm pentru că fabrica noastră, în cadrul strategiei sale, a investit în devoltare mărindu-și capacitatea de producție ca suprafață (o nouă clădire de fabricație a instrumentelor cu arcuș: viori, viole, violoncele și contrabași), permițând, în spațiile lăsate libere, dezvoltarea liniilor de chitare și de instrumente ETNO (instrumente folk – specifice etniilor de pretutindeni – Balalaica / domra- Rusia, Bouzouki, mandoline, cobze, țambale, dulcimeri, psalteri, titere, xilofoane, naiuri etc.). S-au făcut achiziții de echipamente performante, pentru creșterea productivității, implicit a producției. Fabrica extinzându-și gama de produse și mărindu-și capacitatea, a apărut și necesitatea promovării acestora pe o piață cât mai mare de vânzări.
HORA a avut și are cumpărători / clienți pe piața americană, dar s-a dorit prezentarea a mai multor produse și cât mai aproape de utilizatori”, a afirmat ing. Dorin Man, director tehnic.
În octombrie anul trecut, societatea a mai vizitat târgul de la Shanghai, China, care de asemenea e un târg foarte mare, însă nu atât de global, unde marea majoritatea a expozanților sunt din China. Anul acesta, Hora va mai participa, cu o suprafață de 40 mp, la târgul de la Frankfurt, Am Main- Musik Messe, în perioada 5 – 8 aprilie. Planurile de viitor ale companiei sunt îmbunătățirea calității, a productivității și o acoperire cât mai largă a pieței de instrumente muzicale din lemn. Cu alte cuvinte, asigurarea unei competivități care să asigure viitorul fabricii.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.