Întâlnire cu eurodeputatul Mircea Diaconu la Sighișoara

 

Luni, 26 februarie 2018, de la ora 13.00, în Sala Festivă a Municipiului Sighişoara, la invitația primarului municipiului Sighișoara Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, va avea loc o întâlnire a reprezentanților Municipiului Sighișoara cu vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură a Parlamentului European, eurodeputatul Mircea Diaconu.

Tema acestei întâlniri este “Necesitatea reabilitării Zidului de incintă al Cetății Medievale Sighișoara și identificarea unor surse de finanțare în vederea executării urgente a lucrărilor de reabilitare.“

Anul 2018 a fost declarat Anul European al Patrimoniului Cultural iar eurodeputatul Mircea Diaconu, în calitate de raportor pentru noua strategie europeană în domeniului patrimoniului cultural este un susținător al politicilor pe termen scurt și mediu în domeniul protejării patrimoniului cultural.

La întâlnirea de luni, 26 februarie 2018, sunt invitați să participe și cetățenii orașului, precum si reprezentanții asociaţiilor şi fundaţiilor legal constituite, cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice.

 

 

 

               

                                                                                    Primar

                                                                Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.