Întâlnire istorică a liderilor gaborilor cu pălărie din județul Mureș

La sfârșitul săptămânii trecute, în comuna Gornești din județul Mureș, s-a desfășurat întâlnirea celor 7 mari lideri ai gaborilor din județul Mureș. În plus, la întâlnire a participat și Tibor Csurkuj, liderul cultural al romilor din județul Mureș.

Întâlnirea a fost una istorică: liderii gaborilor s-au unit într-o asociație unică la nivelul județului, cu scopul promovării drepturilor gaborilor și a romilor, al ridicării nivelului cultural și material al romilor, precum și pentru a face front comun în lupta antidiscriminare. Astfel, pentru prima dată în istorie, gaborii mureșeni au promis să-și unească forțele pentru propășirea nației lor, precum și pentru apărarea drepturilor romilor, considerându-se promotorii unei noi gândiri. Totodată, liderii gaborilor au reclamat discriminarea la care sunt supuși gaborii și faptul că sunt puși în aceeași „oală” cu toate persoanele care cerșesc sau fac fapte antisociale, deși mulți dintre ei au o viață normală, au o situație financiară bună…

Ideea…

…acestei asociații a aparținut celui care a și condus discuțiile în cadrul întâlnirii liderilor gaborilor mureșeni – Tibor Csurkuj, un tânăr de 24 de ani, expert în problemele romilor, lider cultural al romilor. Astfel, la întâlnire, gaborii au pus bazele Asociației Mișcarea Romilor Unită din județul Mureș. În județul Mureș trăiesc aproximativ 3.000 de gabori, împărțiți în 13 comunități. Fiecare comunitate se află sub autoritatea unui lider (bulibașă). Puterea acestor lideri este moștenită din tată în fiu. Puterea este una de sorginte economică (liderul având o putere financiară superioară), dar și una care provine din respectul față de familia conducătoare.

Asociația aduce o noutate prin faptul că dorește să lupte atât pentru interesele gaborilor cu pălărie, cât și pentru cele ale romilor (s-a înființat un Departament al gaborilor și un Departament al Romilor), cât și prin faptul că a unit toate forțele gaborilor spre un singur obiectiv. Obiectivele țin de integrarea romilor în societate, accesul acestora la servicii medicale, la servicii culturale, lupta antidiscriminare, promovarea limbii, accesul la educație, ridicarea nivelului de trai a comunităților de romi, încercarea de a promova cât mai multe elite rome în județul Mureș, integrarea romilor la nivel național și județean etc.

În cadrul ședinței de la sfârșitul săptămânii trecute au fost aleșii membrii în conducerea alianței. Cei prezenți au devenit membrii fondatori ai alianței, cu drept egal de vot.

Președinte al alianței a fost ales Tibor Csurkuj, iar vicepreședinte, Burcea Ștefan, liderul gaborilor din Crăciunești.

„Vom avansa dacă suntem uniți”

Unul dintre cei mai respectați lideri ai gaborilor din Mureș este Burcea Ștefan, din comuna Crăciunești. Acesta are doi copii, o fată și un băiat, precum și cinci nepoți.

Burcea Ștefan și-a arătat indignarea față de discriminarea la care sunt supuși gaborii, deși, spune acesta, în prezent discriminarea este mult mai redusă în comparație cu ce era acum jumătate de secol:

„Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că acum Dumnezeu ne-a ajutat să fim foarte avansați față de acum 40 – 50 de ani. În acea perioadă, la mesele noastre un român nu venea să mănânce cu noi. Noi, gaborii cu pălărie, nu am renunțat la tradițiile noastre – mustața, hainele, femeile nu și-au lăsat de câteva sute de ani îmbrăcămintea. Tradiția noastră este de cel puțin 500 de ani. Mulțumesc la Dumnezeu că acum El vrea să ne ofere niște posibilități pe care altă dată nu le-am avut. Dar chiar și acum se întâmplă să mergem la un local unde ne spune că nu puteți fi serviți că sunteți gabori. Iar eu le spun: „Vă rog frumos să-mi arătați unde scrie legea aceasta”. Și mi se spune că „nu-i lege. Patronul a spus că nu o să fiți serviți”. Aceia sunt cei mai înapoiați oameni, cei care ne discriminează și ne pun în aceeași oală cu toți țiganii. Că pe mine degeaba mă consideră la fel cu cel care cerșește. Eu merg cu banii în buzunar să servesc mâncare. Eu nu beau alcool, nu mănânc carne de porc, nici cafea nu mai beau de 15 ani. Și să nu fiu servit ca o persoană inteligentă și curată!? ”

Apoi Burcea Ştefan a făcut referire la nou-înfiinţata asociaţie a gaborilor şi la rolul acesteia: „Acum Dumnezeu ne-a dat și posibilitatea ca să fie întărită nația noastră a gaborilor fiindcă această alianță este unică în județul nostru. Noi dacă ne-am unit toți gaborii cu pălărie din Mureș, vrem să susținem comunitatea aceasta a gaborilor pentru că suntem majoritate adventiști care nu consumăm alcool, nu consumăm carne de porc și avem cei 7 ani de acasă. Şi tatăl meu a fost consilier în județul Mureș și în comuna Crăciunești și ne-a învățat cum să ne comportăm.

Gaborii cu pălărie vom avansa dacă suntem uniți unii cu alții și nu suntem prăduitori și nu ne vindem țara. Dacă o să vedem că unul vrea să fie mai deștept ca toți îl dăm afară din comunitatea noastră și mergem restul înainte”.

Unirea gaborilor şi romilor

Un tânăr de perspectivă a comunităţii romilor este Tibor Csurkuj, ales preşedinte al Alianţei Mişcarea Romilor Unită. Deşi foarte tânăr, are doar 24 de ani și a realizat deja foarte multe în ceea ce priveşte problematica romilor. Este absolvent al Liceului Pedagogic „Mihai Eminescu” Tîrgu Mureş. Apoi, a urmat un curs de limba romani, unul referitor la drepturile omului; iar în prezent este înscris la Universitatea „Petru Maior” Tîrgu Mureş, la Istorie. În 2011 a înfiinţat Asociaţia „Laleaua neagră”, care promovează cultura romilor. În 2012 a devenit liderul cultural al romilor din judeţul Mureş.

„Sunt foarte tânăr, n-am mare experiență în viață, dar am avut ideea aceasta de a uni gaborii cu romii deoarece tot timpul când mergem într-o comunitate tradițională vedem că e blocată. Din momentul în care avem un acord semnat și un comitet format din gabori, reprezentanți în cadrul Asociației, consider că am putea avea o colaborare strălucitoare, mai bună, mai activă.

La această întâlnire, cea mai importantă la nivel județean și la nivelul Regiunii Centru, au fost prezenți liderii comunităților importante din județul Mureș – Crăciunești, Budiu, Tîrgu Mureș… Oameni cu experiență politică în viață, oameni cu experiență în afaceri, oameni care au avut rezultate în viață și oameni respectați în comunitate. Sunt lideri recunoscuți și respectați de comunitatea lor”, a precizat Tibor Csurkuj, referindu-se la importanţa nou-înfiinţatei organizaţii.

Cine sunt gaborii?

Romii gabori au ajuns în Transilvania venind dinspre Balcani. Primele atestări sunt din 1424, odată cu înființarea demnității de „voievod al țiganilor”, funcție desființată în secolul al XVIII-lea. Conform volumului „Tradiții ale rromilor din spațiul romanesc”, editat în 2004 de Organizația „Salvați Copiii”, primele atestări documentare din județul Mureș datează din 1603.

Estimări ale acestei populații sunt greu de realizat, din două motive. În primul rând, la recensăminte au fost încadrați la „rromi”. Potrivit lui Tibor Csurkuj, în județul Mureș trăiesc aproximativ 3.000 de gabori cu pălărie.

Gaborii trăiesc predominant în Transilvania, mai ales în mediul rural. Cei mai mulți gabori cu pălărie pot fi întâlniți în județul Mureș, în zona comunelor Acățari–Crăciunești-Budiu. Gabori mai trăiesc și în județele Cluj și Bihor.

Dar, spre deosebire de gabori, romii sunt mult mai mulţi. Cea mai mare pondere a populaţiei de etnie romă din totalul populaţiei se află în Regiunea Centru, în primul rând în județul Mureș (8,8%, adică aproximativ 47.000 de mii de oameni – conform datelor furnizate de ultimul recensământ). Localităţile din județul Mureș cu cele mai ridicate ponderi ale etnicilor romi sunt: Petelea, Bahnea, Sânpaul, Vânători, Band, Crăciuneşti și Mica. În judeţul Mureş pot fi identificate cel puţin 17 localităţi în care vorbitorii de romanes depăşesc 20% din populație. Municipiul mureșean cu cea mai mare pondere de romi este Tîrnăveni (10,6% din populație).

Titi DÃLÃLÃU

print
One comment on “Întâlnire istorică a liderilor gaborilor cu pălărie din județul Mureș
  1. Cipri spune:

    Ar putea începe prin a-și plati asigurările de sănătate și impozitele și a renunța la ajutorul social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.