International Youth Jazz Competition and Festival – 2018

În perioada 9 – 13 mai se defășoară cea de-a 10-a ediție a International Youth Jazz Competition and Festival la clubul Jazz&Blues Club, Tg. Mureș.

Evenimentul este organizat de către Casa de Cultură a Studenților Târgu Mureș și Asociația Culturală ”Partitura”, în colaborare cu Consiliul Județean Mureș.

Festivalul este special și unic în spațiul autohton, fiind un dublu eveniment artistic – concurs şi festival – care îşi trăieşte cu acest prilej jubileul unui rodnic deceniu de existență neîntreruptă, apreciabil realizat în complicatele articulaţii ale unui atare mecanism raportat la apropierea dintre scenă şi public.

Scopul acestui festival-concurs este de a oferi un spațiu de întâlnire, într-un cadru profesional, studenților şi profesorilor din diferitele academii de muzică din țară și străinătate, în care, studenţilor-muzicieni li se oferă atât şansa de a primi un feedback imediat de la membrii juriului (la evaluările de după fiecare zi de concurs), cât și șansa de lansare și de afirmare.

Programul festivalului este compus din două secțiuni: secțiunea-concurs a tinerilor muzicieni şi secțiunea-festival cu concertele susţinute de trupe de jazz profesioniste.
La secțiunea-concurs a Festivalului Internaţional Studenţesc de Jazz, pot participa muzicieni sau formaţii de muzicieni – studenţi la o instituţie de muzică acreditată de instituțiile țării din care provin, și care au vârsta de până la 30 ani. Valoarea totală a premiilor este de 3000 euro.

Festivalul se bucură de un mare succes în rândul studenților, numărul participanților la concurs realizând o creștere semnificativă de la an la an, ajungând ca până în anul 2017 să participe studenți din România, Austria, Rep. Moldova, Polonia, Slovacia, Ungaria, Lituania și Olanda.

Nivelul artistic al festivalului a crescut în fiecare an, atât prin componența valoroasă a juriului, cât și prin prezența muzicienilor de jazz consacrați la secțiunea de festival.
Nu în ultimul rând, un rol important în derularea festivalului-concurs îl au atelierele – workshopuri, în cadrul cărora muzicienii consacrați invitați își împărtășesc experiența şi viziunile proprii cu participanții.

Faptul că Festivalul a ajuns la a 10-a ediție, este dovada incontestabilă a consacrării sale în rândul manifestărilor de gen nu doar din România, ci din întreaga Europă, fapt surprins și de către presa de specialitate. Festivalul studențesc de Jazz a avut ecouri mai mult decât pozitive în presă, ceea ce pune municipiul Tîrgu Mureș pe harta evenimentelor de jazz din țară și străinătate.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.