Interpelare pe tema investiției de la Barajul Răstolița

Interpelare pe tema investiției de la Barajul Răstolița

baraj rastolita lucrari hidroSenatorul PDL Marius Paşcan a anunţat joi că pregăteşte o interpelare pe marginea sistării investiţiilor la Amenajarea hidrotehnică Răstoliţa, care ar fi trebuit să fie dată în folosinţă începând din toamna anului trecut. ”Mureşenii sunt văduviţi şi de punerea în funcţiune a Amenajării hidrotehnice Răstoliţa, cea mai importantă investiţie a judeţului Mureş, care deşi trebuia să pornească la o primă capacitate în toamna anului trecut, se confruntă acum cu concedierea lucrătorilor şi intră, sine die, în conservare”, a arătat senatorul, care a precizat că întrucât investiţia este blocată, în acest an i s-au alocat fonduri pentru conservare în valoare de 5 milioane de lei.

Senatorul susţine că este ”nefiresc şi nedrept” să fie stopat un astfel de proiect, care ar putea dinamiza întreaga zonă a Mureşului Superior, atât prin furnizarea de energie electrică, cât şi prin protecţia împotriva inundaţiilor oferită de barajul de acumulare. ”Fără investiţii, fără continuarea lucrărilor de infrastructură, fără vreun program de dezvoltare economică viabil pe termen lung, judeţul Mureş începe să performeze doar la capitolul insolvenţă şi şomaj”, a conchis Paşcan.

Barajul de la Răstoliţa – a cărui construcţie a fost aprobată prin Decretul nr. 95/1989, dar nu s-a putut finaliza din cauza subfinanţării – a fost proiectat iniţial pentru a asigura alimentarea cu apă în perioada secetoasă a municipiilor Târgu Mureş şi Reghin, precum şi zona situată în aval de câmpia Transilvaniei, în judeţele Cluj şi Mureş. Un alt rol al acestei amenajări hidroenergetice, al cărui lac de acumulare va avea un volum util de 40 milioane de metri cubi, a fost cel de control al viiturilor prin reducerea debitelor catastrofale, dar şi un rol de protecţia mediului. Cel mai important rol, însă, va fi cel de producere a energiei electrice, circa 116.500.000 kWh/an. Barajul de la Răstoliţa este, din 1996, obiectiv de utilitate publică de interes naţional, iar pentru finalizarea primei părţi a lucrărilor ar fi nevoie de încă 5 milioane de lei, pe lângă suma alocată în acest an.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.