Întuneric pe Transil

FCMAsociaţia Fotbal Club Municipal este prima victimă a parteneriatului cu Primăria Tîrgu-Mureş, parteneriat aprobat de Consiliul Local. Autoritatea locală are restanţe către clubul de fotbal târgumureşean care se află acum în nefericita situaţie de a fi executat silit. Astfel, nocturna stadionului – 600.000 de euro sponsorizare – s-ar putea să fie vândută la licitaţie publică, dacă până în 19 decembrie Finanţele nu încasează o parte din datorie.

Săptămânalul Punctul a criticat în repetate rânduri alocarea de bani din bugetul local cluburilor târgumureşene profesioniste de fotbal, baschet, volei sau futsal şi asta pentru că pe de-o parte bugetul nu a fost supus dezbaterii publice, iar pe de altă parte cluburile profesioniste ar trebui să funcţioneze asemenea unor societăţi comerciale şi nu asemenea unor asistaţi sociali.

De asemenea, aşa cum am mai arătat şi în alte numere ale Săptămânalului, nu există un control asupra banilor publici – pe de o parte pentru că acele dări de seamă asupra sumelor cheltuite nu au fost prezentate vreodată aleşilor locali, iar pe de altă parte pentru că organele de control nu au urmărit traseul acestor bani publici chiar dacă vorbim de entităţi de drept privat. Însă dacă ţi-ai asumat anumite angajamente şi vorbim aici de tandemul Consiliul Local şi Primăria Tîrgu-Mureş ni se pare corect şi firesc să le respecţi. Şi ajungem la tema noastră, şi anume executarea silită la care este supusă Asociaţia „Fotbal Club Municipal” Tîrgu-Mureş.

Bunuri la vânzare

Săptămâna trecută a apărut informaţia potrivit căreia Administraţia Finanţelor Publice Tîrgu-Mureş va scoate la licitaţie nocturna stadionului Transil pentru datoriile clubului. Mai precis, potrivit dosarului de executare A3812, Asociaţia Fotbal Club Municipal Tîrgu-Mureş este bună de plată, urmând ca pentru recuperarea datoriilor – al căror cuantum nu se cunoaşte, fiind confidenţial – să fie vândute la licitaţie „instalaţia de iluminat nocturn (pentru teren de fotbal) format din 4 stâlpi cu înălţime de 40 m, 144 proiectoare, 8 corpuri de iluminat de siguranţă, 8 corpuri iluminat balizaj, cablurile electrice pentru legătură proiectoare tablou electric situat la baza fiecărui stâlp; băncile antrenorilor, 3 bucăți, centrala termică, compusă din două cazane din fontă cu fluid de lucru apă caldă, două boilere, două vase de expansiune, pompe, robinete, vase, ţevi şi fitinguri aferente”. Preţul de pornire al licitaţiei pentru vânzarea acestora se cifrează la aproape 1,7 milioane de lei fără TVA. Licitaţia ar urma să aibă loc în 19 decembrie, iar cei interesaţi trebuie să achite 10 % din preţul de pornire al licitaţiei.

Anunţul de licitaţie publică vine după ce clubul a beneficiat de reeşalonarea datoriilor restante şi după ce conducerea acestuia s-a angajat să plătească şi debitele restante cât şi cele la zi, ceea ce nu s-a întâmplat.

Datorii, datorii…

În aprilie 2011, Consiliul Local Tîrgu-Mureş aproba alocarea din bugetul municipiului a sumei de 7 milioane de lei către FC Municipal, aproximativ o treime din suma cheltuită anul trecut de club. În 2011, clubul era în Liga I de fotbal şi a beneficiat, de asemenea, de o sumă de 1,3 milioane de euro din drepturile de televizare pentru sezonul 2011-2012. Adică aproape 6 milioane de lei. La cei aproape 13 milioane de lei mai adăugăm banii sponsorilor, biletele şi abonamentele vândute (cel puţin 400 de mii de lei dacă considerăm că un bilet a fost doar 5 lei per meci, iar numărul mediu de spectatori a fost de 5.200), banii încasaţi din transferurile de jucători, sumele potenţial achitate de către vânzătorii de produse alimentare şi băuturi nealcoolice şi obţinem un mare semn de întrebare: Ce bani nu au fost achitați către Fotbal Club Municipal, care a încheiat anul financiar 2011 cu un deficit de 3,36 de milioane de lei? Răspunsul ni l-ar putea oferi controlorii financiari ai Camerei de Conturi dacă ar verifica asociaţia. O parte de răspuns l-a oferit fostul viceprimar Claudiu Maior, în prezent consilier local PD-L, consilier al primarului Dorin Florea şi unul dintre reprezentanţii clubului. Acesta a susţinut că FCM ar mai avea de încasat de la Primărie suma de 9 milioane de lei aprobată în acest an. Ţinând cont că pentru acest an suma aprobată în primăvară, aferentă sezonului 2012 – 2013, se cifrează la 7 milioane de lei, la o simplă scădere aflăm că nici banii de anul trecut nu au fost viraţi toţi. În aceste condiţii, avem o idee de ce nocturna stadionului – 600.000 de euro sponsorizare – s-ar putea să fie vândută la licitaţie publică, dacă până în 19 decembrie Finanţele nu încasează o parte din datorie.

FC Municipal şi banii publici

Asociaţia Fotbal Club Municipal s-a înfiinţat în 2008 ca succesoare în drepturi a Unirii Sânnicolau Mare. Potrivit actului constitutiv, membrii fondatori erau SC Siletina Impex SRL, Ioan Nucu Man, Tatar Bela şi mama viceprimarului Claudiu Maior. În ultimii patru ani, pentru FC Municipal s-au aprobat peste 20 de milioane de lei în numele unei asocieri între primărie şi club, aprobată de Consiliul Local Tîrgu-Mureş. În patru ani de zile, reprezentanţii FCM nu au prezentat Consiliului Local Tîrgu-Mureş nicio dare de seamă privind modul de cheltuire a fondurilor publice. Spre deosebire de FCM, celelalte cluburi finanţate din bugetul local – Baschet Club Mureş, City’us sau CSU Medicina par să nu aibă aceleaşi probleme financiare, înregistrând pierderi mult mai mici comparativ cu cel de fotbal.

Ligia Voro

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.