Învăţăturile lui Kelemen Hunor către tinerii din Covasna

invitatie-la-covasna_21dc940e8cf088Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a participat sâmbătă la o tabără în Covasna, la finalul căreia a declarat că proiectul de autonomie a „ţinutului secuiesc”, ce va fi înaintat Parlamentului, va intra luna aceasta în dezbatere publică. Documentul a fost elaborat în limba română, iar în prezent se lucrează la traducerea lui în limba maghiară. „Trebuie o dezbatere publică foarte bine gândită şi foarte profundă, atât cu societatea românească în ansamblul ei, cât şi cu cea maghiară. Nu pot să spun când se va termina această dezbatere, vorbim totuşi despre un proiect foarte important. (…) Nu trebuie să creăm impresia că este ceva foarte simplu, ceva uşor de acceptat, fiindcă ştim care este percepţia societăţii despre o astfel de iniţiativă, care sunt reţinerile, dar şi motivele pentru o astfel de iniţiativă din partea comunităţii maghiare, iar aceste lucruri trebuie explicate”. El a adăugat că pentru ca proiectul de autonomie să poată fi materializat e nevoie şi de modificarea Constituţiei.
Adresându-se tinerilor Kelemen i-a îndemnat să citească şi să înveţe mai multe limbi străine, subliniind că în viaţă, cele mai importante lucruri depind de om şi nu de stat sau de politicieni. „De aceea, eu spun tinerilor că nu te doare dacă vorbeşti mai multe limbi, nu există durere insuportabilă dacă stai mult în bibliotecă şi citeşti multe cărţi, nu există o suferinţă dacă petreci mai mult timp la facultate decât la cârciumi, fiindcă trebuie să fii bun, competent, altfel nu vei reuşi”, a declarat liderul UDMR la finalul taberei de vară SIC FESZT.
Organizată la Covasna de Asociaţia Tinerilor Maghiari în perioada 7-10 august, tabăra a strâns în jur de 300 de tineri, care s-au întâlnit cu oameni de cultură, oameni de afaceri, pedagogi, psihologi, meşteşugari, primari, precum şi diverşi politicieni.
Agerpres

print

Share