Inventarul terenurilor și pădurilor, plin de suprapuneri

Inventarul terenurilor și pădurilor, plin de suprapuneri

agricultura tractoare teren lanDin cele 102 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş, 71 au predat la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) inventarul prevăzut de Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Principala problemă constatată, în urma inventarierii terenurilor şi pădurilor aparţinând statului şi administraţiilor publice locale, în special în comunele limitrofe oraşelor mari, a fost suprapunerea unor suprafeţe de terenuri, în sensul existenţei mai multor titluri de proprietate pe aceleaşi parcele, iar problema va trebui soluţionată la OCPI. ‘Termenul de inventariere a fost stabilit prin Legea 165 pentru 17 decembrie 2013, însă a fost prelungit prin Legea 368/2013 cu încă 180 de zile. Există 71 de localităţi care au predat către OCPI Mureş documentaţia întocmită. În urma verificărilor tehnice OCPI va putea da un răspuns dacă inventarele sunt corecte sau nu. În această inventariere au fost probleme legate de lipsa fondurilor necesare angajării unui specialist topograf, primăriile nu au avut calculatoare sau softuri pentru utilizarea programului oferit de OCPI, iar uneori răspunsurile nu au respectat prevederile legii, în sensul comunicării datelor într-un format special etc. (…) Unele comune invocă suprapuneri de terenuri, dar totul depinde de rezultatul OCPI. Singura situaţie dificilă este cea cu suprapunerile de terenuri’, a declarat vineri Ioana Gabriela Rus, şef serviciu Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş.

Potrivit juristei Prefecturii Mureş, prin Legea 165/16 mai 2013 era instituit un termen de 180 de zile, prin care comisiile constituite în fiecare localitate ar fi trebuit să întocmească situaţia terenurilor agricole (cu şi fără investiţii) şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau în domeniul public sau privat al unităţii administrativ teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.

Până la finalizarea inventarului activitatea comisiilor judeţene de validare sau invalidare a titlurilor de proprietate a fost suspendată, astfel încât mai pot fi emise doar cele pentru punerea în aplicare a unor sentinţe definitive şi irevocabile.

Precizăm că unele dintre primăriile situate în zonele limitrofe municipiului Târgu Mureş au anunţat că se confruntă cu grave probleme cadastrale şi că nu vor putea finaliza în timp util inventarul prevăzut de Legea 165/2013, a cărui termen a fost prelungit prin Legea 386/2013. ‘E o situaţie jalnică, pe de o parte din cauza faptului că am moştenit o situaţie foarte urâtă, la concret vorbind în comună lipsesc 300 de hectare de teren. Asta nu înseamnă că cineva le-a luat în spate şi a plecat cu ele, ci au fost făcute retrocedări greşite, au fost făcute intabulări una peste cealaltă. (…) Nici până în prezent nu pot face un inventar al terenurilor, pentru că nu există o evidenţă clară, o grămadă de acte au dispărut de la primărie înainte să ajung, deci procesul de inventariere este foarte greoi şi nu văd să-l ajungem la un bun sfârşit’, a declarat Sofalvi Szabolcs, primarul comunei Sângeorgiu de Mureş, localitate situată în imediata vecinătate a municipiului reşedinţă de judeţ.

Probleme grave cu inventarierea terenurilor există şi în comuna Sântana de Mureş, unde, de asemenea, există numeroase suprapuneri la intabulări din cauza retrocedărilor greşite sau abuzive şi unde comisia locală de inventariere nu reuşeşte să facă faţă.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.