Investiţie de amploare la Bobohalma

bobohalmaDin iunie, Bobohalma va beneficia de alimentare cu apă. Aceasta este una dintre cele mai bune veşti pe care au primit-o locuitorii satului, de foarte multă vreme. Valoarea totală a investiţiei este de 2.903.154 de lei inclusiv TVA.
„Trăim în secolul 21 şi este inadmisibil ca o localitate aparţinătoare unui municipiu să trăiască în condiţii de secol 19. Până acum, satul Bobohalma a fost ignorat de fostele guvernări și administrații, dar acest lucru s-a schimbat şi ţin să îi mulţumesc preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, pentru sprijinul acordat în finalizarea acestei investiții. Nu ne-am fi permis această investiţie din bugetul local”, a declarat primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheşan. Primăria din Tîrnăveni promite că investiţiile pentru Bobohalma nu se vor opri aici, administrația locală urmând să finalizeze drumul comunal. În acest sens, s-au făcut demersuri pentru obținerea fondurilor necesare acestui proiect.

Mircea BARBU

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.