Investiție inedită în Sănătate la Miercurea Ciuc

Investiție inedită în Sănătate la Miercurea Ciuc

inverstitie ineditaAsociaţia de Întrajutorare Caritas va înfiinţa, până la sfârşitul anului, un serviciu de supraveghere la domiciliu a vârstnicilor, persoanelor grav bolnave sau imobilizate la pat, primul oraş în care se va implementa acest sistem fiind Miercurea Ciuc.

Şeful Departamentului Socio-Medical al Caritas, Péter György, a declarat că se va extinde serviciul de îngrijire la domiciliu cu cel de supraveghere a persoanelor grav bolnave sau imobilizate la pat deoarece numărul solicitărilor în acest sens a crescut foarte mult. Péter György spune că sunt cerute aceste servicii cu precădere la oraşe, unde familiile au nevoie ca cineva să aibă grijă, câteva ore pe zi, de rudele care suferă de boala Alzheimer sau nu se pot deplasa singure.
În această săptămână se desfășoară interviurile de angajare a persoanelor dispuse să lucreze în acest sistem, iar serviciile vor fi plătite de familiile care solicită ajutorul, întrucât statul nu le decontează.

Idee mai veche

Péter György a spus că, de aproximativ un an, Caritas România derulează în Elveţia, împreună cu organizaţia similară de acolo, un program similar de supraveghere, un număr de 10 îngrijitori români având grijă de persoane bolnave sau imobilizate la pat. ,,În urmă cu un an am pornit o activitate similară în Elveţia, intitulată <<În mâini bune>>, unde zece îngrijitori de la noi au grijă de persoane vârstnice din această ţară. Lucrează trei luni, după care revin în ţară şi, dacă doresc, se pot reîntoarce. Am dorit să le oferim această posibilitate colegilor noştri, de a câştiga un salariu mult mai bun decât în ţară, ţinând cont că în 2011 au plecat să muncească în străinătate zece la sută din persoanele care lucrează în sistemul nostru de îngrijire la domiciliu”, a spus Péter György. De altfel, şi îngrijitorii care vor lucra la serviciul de supraveghere din ţară vor avea posibilitatea de a lucra în Elveţia o dată sau de două ori pe an.

Și la Tîrgu-Mureş, Odorheiu Secuiesc sau Braşov

Primul oraş în care se va implementa sistemul este Miercurea Ciuc, dar se doreşte oferirea de astfel de servicii şi la Tîrgu-Mureş, Odorheiu Secuiesc sau Braşov.
Judeţul Harghita dispune de una dintre cele mai bune reţele de îngrijire a acestor persoane din Europa de Est, câteva mii de persoane beneficiind de serviciile oferite de Asociaţia de Întrajutorare Caritas.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.