IUBCvT primește sediu în cadrul Spitalului Județean

ibcvtConsiliul Judeţean Mureş a adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, încuviinţarea stabilirii sediului Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş în imobilul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în care funcţionează şi în prezent, însă fără personalitate juridică distinctă.

Potrivit expunerii de motive, proiectul de hotărâre a intrat în dezbaterea CJ Mureş ca urmare a solicitării formulate de Ministerul Sănătăţii prin adresa nr. EN5542/10.06.2013 şi ‘luând act de faptul că proiectul de act normativ pentru înfiinţarea Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş se află în procedura de avizare interministerială’.

Hotărârea adoptată arată că se încuviinţează stabilirea sediului Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, ‘pe care Guvernul României intenţionează să îl înfiinţeze prin reorganizarea Spitalului Clinic de Urgenţă Târgu Mureş’, în imobilul situat în Târgu Mureş, str. Gh. Marinescu nr. 50, aflat în domeniul public al judeţului Mureş şi în administrarea SCJU.

‘Cred că România are nevoie de transplant cardiac. De la desfiinţarea Institutului Inimii şi până astăzi, în România nu s-a mai făcut niciun transplant cardiac. Faptul că se reînfiinţează şi CJ Mureş sprijină reînfiinţarea Institutului Inimii, CJ Mureş sprijină programul naţional de transplant cardiac, este un semn de normalitate. Faptul că Târgu Mureşul redevine singurul centru din ţară în care se face transplant cardiac, iar datoria noastră, de cetăţeni ai Mureşului, este aceea de a susţine acest lucru – şi în special performanţa pe care o face Institutul Inimii’, a declarat miercuri, la finalul şedinţei, Ciprian Dobre, preşedintele CJ Mureş.

Acesta a susţinut că pentru adoptarea hotărârii a fost nevoie de 23 de voturi, că a existat cvorum în acest sens şi că reprezentanţii PDL, care s-au retras din sală, ar fi susţinut că ‘dacă IBCvT va avea din nou personalitate juridică, va pierde SCJU la evaluare, pentru că nu mai are partea aceasta’.

‘PDL – sunt cei care au desfiinţat Institutul Inimii, singurul loc din România în care se făcea transplant cardiac. Eu cred că a venit vremea să hotărască alţii şi mai mult, ar trebui ca măcar de la astfel de comentarii să se abţină. Dar e o părere personală, noi mergem mai departe, noi construim, noi facem posibil transplantul cardiac în România’, a afirmat Ciprian Dobre.

Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş a fost reorganizat, în 2012, în centru de boli cardiovasculare şi transplant, ca structură fără personalitate juridică, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.